PDL Iaşi intră oficial în campania internă. Şeful filialei va fi ales pe 25 septembrie. BPN n-a aprobat demisia Mihaelei Popa

Umează trei săptămâni de foc la PDL Iaşi. Biroul Permanent Naţional al partidului a decis azi ca scrutinul pentru alegerea şefului PDL Iaşi să aibă loc duminică, 25 septembrie.

Alegerile vor fi organizate de structura actuală a CODA, urmând a fi coordonate de secretarul pe Moldova, Gabriel Berca. Tot azi, BPN n-a fost de acord cu demisia Mihaelei Popa de la şefia filialei, motivul fiind că nu se mai impune desemnarea unui nou preşedinte, cu trei săptămâni înainte de alegerile interne.

„CODA rămâne în actuala structură. Nu s-a modificat nimic. Demisia mea rămâne în vigoare, însă BPN n-a aprobat-o. S-a spus că nu e cazul ca filiala să aibă un nou lider, pentru că oricum se fac alegeri peste 3 săptămâni. Filiala nu poate rămâne fără preşedinte în această perioadă”, a afirmat Mihaela Popa.

După decizia de azi a BPN, practic se dă startul oficial pentru alegerea noii conduceri a organizaţiei, măcinată de tensiuni evidente în ultimii doi ani.

Până acum, şi-au anunţat candidaturile la şefia filialei Mihaela Popa, Dumitru Oprea, Nicuşor Păduraru şi Petru Movilă, precum şi fostul lider al organizaţiei Dan Cârlan.

Lista aspiranţilor la şefia PDL Iaşi rămâne însă deschisă, dar e de aşteptat ca pe măsura apropierii datei scrutinului, numărul celor rămaşi în cursă să scadă, în urma negocierilor între diversele grupări din interiorul organizaţiei.

„Sper să fie o competiţie internă fără atacuri la persoană. Campania din primăvară de la nivel naţional a fost un model pentru noi. Au lipsit atacurile între contracandidaţi. Adversarii partidului sunt în afară şi nu în interiorul PDL”, a spus Mihaela Popa.

Politica

Comentarii

2 comentarii to “PDL Iaşi intră oficial în campania internă. Şeful filialei va fi ales pe 25 septembrie. BPN n-a aprobat demisia Mihaelei Popa”

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)