Repoziţionări şi schimbări de strategie pe frontul USL
Preşedintele Partidului Conservator, Daniel Constantin, crede că multe dintre mesajele lui Traian Băsescu pe care le transmite populaţiei sunt corecte, dar când e vorba să le pună în practică, preşedintele este “repetent”.
“Dincolo de încercările de măsuri disperate ale PDL de a-şi crea avantaje la alegerile din 2012, am urmărit în ultimele zile şi foarte multe mesaje politice, în special din partea preşedintelui României, menite să creeze repere în societate! Multe (nu toate) din lucrurile pe care le spune preşedintele sunt corecte, dar când trebuie să le aplice, constat că Traian Băsescu este repetent”, a declarat Constantin, potrivit unui comunicat de presă.
Declaraţia şefului PC e copie la indigo după o altă declaraţie venită tot din zona opoziţiei. Iată ce declara Mircea Geoană în urmă cu doar câteva zile:
“Nu tot ce vine de la Băsescu e neapărat rău”, a declarat Mircea Geoană la Antena 3. “Ideile sale nu sunt neapărat rele, eu cred că nu are cu cine să le pună în practică, e o problemă cu selecţia de cadre. Degeaba ai o idee bună dacă ai un Ministru de Finanţe foarte slab. Degeaba ai o idee bună dacă ai un prim-ministru foarte slab. Are o echipă care, în clipa de faţă, trebuie primenită de sus până jos”, a spus Mircea Geoană.
Geoană a fost imediat taxat de Iliescu, care i-a suferat să iasă din politică.

si Geoana si PC ar trebui exclusi din USL. alianta sa mearga pe doua picioare, cu Ponta si Crin. fara felix, prostanaci si ciuhodari.
e jalnic si personajul asta Constantin, un carator de servieta a lui felix ziua si sef de partid seara la antene. asteptati-va la o mare surpriza pecista la iasi, adica retragerea lui Ciuhodaru.
curaj Felix, in curand vei putea spune> am infrant si la Iasi!