Azi oraşul a arătat ca dracu’. Şi e abia începutul!
Aglomeraţie şi nervi azi în oraş, anunţă TeleM. In timp ce dimineata, Nichita ne anunta emotionat ca e un supravietuitor al Iasului, in oras s-a circulat nu prost, ci aproape nu s-a putut circula. A început şcoala, iar targul a fost sufocat de maşini. E doar primul val, pentru că urmează 1 octombrie, când vin studenţii, apoi vin şi sărbătorile Iaşului, când primăria iarăşi va îngrămădi (in buna-i traditie) toate acţiunile în zona centrală.
Peste toate, şantierele deschise ca la balamuc ne enervează la culme. Anastasie Panu, început la sfârşitul lui iunie, va fi terminat abia în decembrie (aşa ni s-a promis), deşi o lucrare de genul ăsta n-ar trebui să dureze mai mult de trei luni.
Mizerie şi mult praf. Da, oraşul are nevoie de lucrări la infrastructură, inclusiv în zona centrală. Dar are nevoie şi de firme care să facă lucrările ca lumea şi mai ales de o primarie care sa ceara inchiderea santierelor la timp.
Apropo, cu Tătăraşiul (început în urmă cu patru ani!!!) ce se mai aude, domnule Nichita? Spuneam la începutul verii că bulevardul Vasile Lupu nu va fi asfaltat anul ăsta, ci la primăvară, în buza alegerilor. Cei din primărie s-au tot laudat vara asta că pregătesc o licitaţie, care e în stadiul de pregătire şi azi. Din câte aud, degeaba se face licitaţia acu, câtă vreme finanţarea de la buget pentru Tătăraşi e reportată pentru anul viitor. De altfel, la prima strigare nici n-a apărut vreo firmă, pentru că nimeni nu-i fraier să muncească pe promisiuni.
Prosteala pe banii nostri continua! Pana cand?

multumim domnule primar! am ajuns cel mai urat oras din Moldova. pana si VAsluiul condus tot de un pesedist incepe sa arate altfel!
Unde vi s-a promis dumneavoastra ca se termina A. Panu in decembrie domnule Ghetau?
Se va finaliza in octombrie, dupa cums e observa se lucreaza foarte repede si bine. Numai un rauvoitor cu ochelari de cal nu ar recunoaste asta.
Personal ma bucur cind se mai construieste in Iasi. Dar sint total dezamagit cind constat ca lucrarile publice se desfasoara mai ales in perioade preelectorale. Primarul Nichita nu e la prima abatere de genul asta. Poate or fi bune reparatiile capitale la liniile de tramvai. Dar in Nicolina au fost reparate apoi asfaltate pe bani publici ca apoi sa fie redeschise din nou. Intr-adevar parca prea multi bani publici ingropati in aceste linii. Acum Copoul e la rind. Citi ani va rezista aceasta lucrare? Cind se incheie lucrarile din Tatarasi? Unde este strategia Primarului Iasului referitoare la transportul public de calatori? Nimic. Daca are o mare problema la CET, la fel de mare este RATP.
Apoi, sa nu uitam ca Planul Urbanistic al Iasului a expirat si in consecinta se poate spune ca in Iasi intr-adevar se construieste la intimplare oarecum. Ce se intimpla domnilor cu Primarul Iasului? Pentru cit timp?
PS: Nu imi plac invectivele, jignirile de aceea nici nu le folosesc. Constat cu uimire cum sint cititori ai Jurnalului care in dese rinduri, cel putin in ultima perioada, il catalogheaza pe autorul articolelor cum le vine la mina. Am fost educat sa ofer respect dar si sa cer respect. Si sa dialoghez, chiar de pe pozitii diferite, civilizat si cu argumente.