Ponta vrea să scoată PC din marea alianţă. Caz în care Nichita candidează sub USL, iar Ciuhodaru pe listele PC
Victor Ponta a adus la Iaşi veşti bune pentru liderii locali ai USL Gheorghe Nichita şi Relu Fenechiu. Ponta a spus că situaţia de la Iaşi, cu doi candidaţi la primărie, nu poate rămâne aşa, semn că PSD nu acceptă dizidenţa lui Tudor Ciuhodaru.
Liderul naţional social-democrat a lansat la Iaşi ideea ca PC să meargă singur la locale, caz în care USL ar fi formată doar din PSD şi PNL.
„Situaţia de la Iaşi e anormală, cu care nu m-am împăcat. O consider în continuare împotriva ideii cu care s-a constituit USL. Alianţa a fost constituită de Crin Antonescu şi mine, de către PNL şi PSD pentru a coaliza tot ce înseamnă opoziţie împotriva lui Băsescu şi a PDL-ului. N-a fost constitută ca să ne luăm unii de la alţii câte ceva. Nu este o situaţie închisă şi nu mă mulţumeşte. Cred şi avem anumite semne că în final să mergem pe ideea ca PC la alegerile locale să se prezinte peste tot singur în alegeri. Vor fi partenerii noştri după aceea”, a spus Victor Ponta.
Prezenţi la conferinţa de presă a lui Victor Ponta, Nichita şi Fenechiu n-au scos un cuvânt pe această temă, însă este evident că ambilor le convine varianta ca PC să meargă singur la locale, iar PSD şi PNL sub umbrela USL.
Ramane de vazut care va fi reactia PC si a mogulului Voiculescu, prin antenele patronate de familia acestuia.

Tov. Voiculescu ne vrea binele. Dormiti linistiti, PC va aduce mari investitii si corectitudine in Primarie!
Ponta face o declaratie politica in nume propriu. Problema tehnica e ca PC face parte din alianta ACD; sau a uitat deja PNL acest lucru? USL inseamna PSD+ACD, nu PSD+PNL. Sa vedem cum reactioneaza atit PNL cit si PC. Sau inca e suparat PSD ca a fost parasit de PC?