Revenirea lui Dan Cârlan la șefia PDL Iași ar fi o catastrofă pentru filială

Ziceam într-un comentariu recent că favorit pentru șefia organizației e Petru Movilă, însă nu e de neglijat nici influența lui Dan Cârlan, pe care acesta o are în județ. E vorba de șefii locali de organizații, primarii partidului, cu toții plantați în funcții în vremea când Dan Cârlan a condus organizația.
După ce a fost debarcat de la șefia filialei, Cârlan a stat la cutie, dar a urmărit îndeaproape tot ce se petrece în organizație.
Abilul Cârlan, susținut intens de unii dintre așa-zișii reformatori ai organizației, vrea să dea lovitura. E într-o efervescență electorală internă evidentă, iar cota sa în interiorul filialei e crescut semnificativ.
Ceea ce par să uite susținătorii săi e că anul viitor PDL Iași va avea două bătălii extrem de grele. Va fi momentul în care pedeliștii locali (Popa, Păduraru, Spînu, Movilă, Oprea etc) vor da din nou piept cu electoratul.
Iar alegătorii, în special cei din municipiul Iași, se vor întreba, pe bună dreptate, ce rost a mai avut panarama pedelistă din ultimii doi ani, în condițiile în care cel scos pe tușă revine triumfal la butoanele organizației.
Reînscăunarea lui Dan Cârlan la șefia PDL Iași ar arata că pentru democrat-liberali nu contează performanța. Pentru că dincolo de grafice, statistici și comunicate însăilate perfect, performanța lui Cârlan a însemnat înfrângeri pe linie, la primărie, CJ și colegiul din Copou, zona cea mai portocalie a Iașului în 2008.
PDL dă semne că n-a învățat nimic din experiența nefastă a ultimilor ani. Mai trist e că, cei care compun organizația sau mare parte dintre ei, sunt preocupați într-o asemenea măsură de binele personal, încât nu mai contează cum vor reacționa alegătorii anul viitor. Posibil nici să nu-i intereseze.
O eventuală victorie a lui Cârlan va fi triumful încremenirii și mediocrității unei filiale care nu vrea și nici nu știe ce are de facut. În acest caz, nici nu vor mai conta candidații la locale în 2012, oricât de pricepuți ar fi aceștia.

Politica

Comentarii

9 comentarii to “Revenirea lui Dan Cârlan la șefia PDL Iași ar fi o catastrofă pentru filială”

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)