Încă un moment ratat la PDL Iaşi
PDL Iaşi avea ocazia să transforme alegerile interne într-un veritabil moment de relansare. A ratat însă ocazia. Candidaţii, şase la număr (Dumitru Oprea, Petru Movilă, Nicuşor Păduraru, Dan Cârlan, Gabriel Grigore şi Radu Ursanu) se bat între ei, în interior, dar uită că pentru un partid, importanţi nu sunt doar membrii, ci si simpatizanţii sau alegătorii care încă mai urmăresc politica de pe margine. Cu două excepţii (Petre Movilă şi Gabriel Grigore), ceilalţi candidaţi tac mâlc.
Relevantă e din acest punct de vedere declaraţia dată de Dan Cârlan, fost lider al filialei, care spune că va vorbi doar în ziua alegerilor în faţa delegaţilor la conferinţă. Până la urmă Dan Cârlan are dreptate. Nu poate spune că PDL va avea la Iaşi zece parlamentari dacă iese preşedinte şi nici să promită că el însuşi va fi unul dintre ei.
Alegerile dintr-o filială reprezintă fără îndoială un punct de interes maxim în interiorul partidului. Dar contează şi cum e vândută marfa în exterior.
Nu mă refer aici la atacurile între candidaţi, care pot exista, pentru frumuseţea competiţiei si bucuria presei, ci la modul în care fiecare dintre pretedenţi vede viitorul filialei.
Delegaţii sunt număraţi bob cu bob, dar întrebarea e ce câştigă organizaţia, după alegeri, dacă iese X, Y sau Z?

Cheia si lacata este Mihaela. Urmariti-i miscarile si vedeti viitorul presedinte.
e tot mai clar ca PDl Iasi se ingroapa singura. spre bucuria uselistilor care nu fac nimic si cresc ca aluatul. sau a lui ciuhodaru cu pecelica in spate.
Va juca Nicusor cu perechea Popa-Carlan? Aci…e cheia!
doar nu-i fraier Nicusor sa faca mutarea fatala carierei lui politice
cu Dan Carlan sef la PDl Iasi sigur filiala va avea un candidat tare la primarie. iar Iasul va arata la sfantu asteapta ca Ploiestiul… dupa cum ii place Mihaelei
Faptul ca Mihaela Popa taie si imparte in PDL Iasi nu e de fapt semnalul cel mai clar ca ei au o problema care nu are cum sa fie rezolvata nici macar dupa alegeri? Daca era vreunu mai puternic decat Popa, lucrurile nu mai erau taraganate atat si nu mai existau paispe mii de candidati.
Si asa s-au spulberat portocalii la Iasi. Suna bine a epitaf, nu? Pariurile ar trebuie facute pe rutele membrilor PDL dupa alegeri, adica trebuie vazut in ce partide se vor aciua fiindca e clar ca PDL va fi deconectat de la aparate. Mai bine, decat sa se chinuie…