Primul an de normalitate. Nici un politician important n-a venit la Mitropolie să-l vadă poporul la moaşte

Şefii partidelor importante au evitat anul ăsta să vină la Iaşi să se închine la racla cu moaşte. Bine au făcut. An de an, liderii politici se înghesuiau în curtea Mitropoliei pentru a fi văzuţi de popor. Ba mai mult, aceştia se comportau penibil. În timp ce oamenii aşteptau si 10 ore la coadă de trei-patru kilometri, bravii politicieni erau băgaţi mereu în faţă la închinatul de faţadă. În acest timp, muritorul de rând asista neputincios la un spectacol dezgustător.

Anul ăsta nu s-a mai întâmplat la fel. Nici măcar Victor Ponta, a cărui prezenţă era dată ca sigură la Iaşi, n-a mai ajuns la sărbătorile oraşului.

Crin Antonescu nu vine de regulă la astfel de manifestări, iar Emil Boc sau Traian Băsescu s-au ferit probabil de o nouă porţie de huiduieli.

În definitiv, e sărbătoarea credinicioşilor sau e hramul politicienilor? Dacă Ponta, Crin sau Băsescu ar fi fost zăriţi de oameni ar fi câştigat mai multe voturi? Nici vorbă.

Am avut primul an de normalitate, în care sărbătoarea n-a fost confiscată de politicieni. Mă întreb dacă la fel se va întâmpla şi în 2012, când e an electoral. 14 octombrie va fi în miez de campanie pentru Parlament (posibil şi pentru locale).

PS. Mulţi vor spune că liderul PPDD Dan Diaconescu e deja un politician de marcă şi că omul a trecut ieri pe la sfântă, cu un întreg alai. Încă n-a fost validat de electorat, aşa că mai are pana sa devina un personaj important!

Politica

Comentarii

2 comentarii to “Primul an de normalitate. Nici un politician important n-a venit la Mitropolie să-l vadă poporul la moaşte”

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)