Conducerea PDL repune pe tapet chestiunea excluderii lui Oajdea. Subiectul, discutat azi în BPN

Mai mulţi lideri naţionali PDL au propus în şedinţa de azi a BPN excluderea din partid a deputatului Daniel Oajdea, susţine surse democrat-liberale.

Propunerea a fost avansată de trei pedelişti de la centru, dar în final nu s-a luat o decizie fermă.

Contactată pentru a confirma această informaţie, vicepreşedintele PDL, Mihaela Popa, membru în cadrul BPN, a precizat că în şedinţa de azi s-a decis doar excluderea şefului ANOFM Silviu Bian, arestat pentru luare de mită.

Oajdea a intrat în vizorul şefilor de la Bucureşti după ce în vara anului trecut a votat moţiunea de cenzură iniţiată de opoziţie, având ulterior luări de poziţie critice la adresa partidului.

Şedinţa comisiei pentru educaţie de la Iaşi, amânată pentru 6 noiembrie

Pe de altă parte, tot azi s-a decis ca lucrările comisiei pentru educaţie a PDL, care urma să aibă loc duminica aceasta la Iaşi, să fie amânate pentru 6 noiembrie. Motivul invocat este acela că mai mulţi miniştri ai PDL sunt plecaţi din ţară pe 23 octombrie.

La reuniunea de la Iaşi e aşteptată întreaga conducere a partidului, inclusiv Emil Boc.

Politica

Comentarii

6 comentarii to “Conducerea PDL repune pe tapet chestiunea excluderii lui Oajdea. Subiectul, discutat azi în BPN”

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)