Invitaţi alesi pe spranceana la lansarea cărţii lui Iliescu la Iaşi

Peste o sută de oameni, în majoritate membri PSD, au venit azi la Muzeul Unirii la întâlnirea cu Ion Iliescu. A fost vorba de lansarea volumului «Fragmente de viaţă şi istorie trăită».

Sala în care s-a desfăşurat reuniunea s-a dovedit neîncăpătoare, mulţi dintre cei veniţi la lansare stând pe holuri.

În zona Muzeului Unirii n-a mişcat nici musca. S-a intrat în sală doar pe bază de invitaţie, iar jurnaliştii au putut pătrunde doar după prezentarea legitimaţiei de gazetar.

„Da noi nu putem intra? Am venit să-l vedem pe domnul Iliescu”, se plângeau două bătrâne unuia dintre cei postaţi la poarta Muzeului Unirii. Cele două doamne n-au fost lăsate să intre în clădire.

Ion Iliescu a ajuns la Iaşi cu o oră întârziere, întreg programul fiind dat peste cap. A fost însoţit de şeful local al PSD Gheorghe Nichita, prezent şi la lansarea de carte şi la conferinţa de presă.

Ion Iliescu a declarat că Victor Ponta se profilează ca premier, însă nu are experienţa lui Adrian Năstase, care „ar fi omul cel mai bun la toate”.

„Sigur că se profilează varianta cu Ponta premier. Fiecare generaţie îşi aduce contribuţia proprie la un moment dat, iar Ponta are dinamism şi spontaneitate. Tinereţea înseamnă multe, inclusiv anumite goluri. Toţi am trecut în viaţă prin asta”, a spus Ion Iliescu.

El a adăugat că Ponta nu are experienţa lui Adrian Năstase, care „a acumulat o experienţă pe care nu oricine o are”.

„Ponta are timp să acumuleze. Năstase ar fi omul cel mai bun la toate. Numai că nu prea mai vrea să-şi asume o astfel de responsabilitate (cea de premier – n.r.)”, a afirmat Ion Iliescu.

Totodată, preşedintele de onoare al PSD, a afirmat că, deşi are vârsta de 81 de ani, îşi va sprijini cât colegii de partid în viitoarea campanie electorală.

Întrebat dacă nu era mai oportun ca PSD, PNL şi PC să meargă separat la alegerile locale, Ion Iliescu a răspuns: „Ar fi fost mai simplu ca fiecare să meargă singur, apoi să facă o alianţă. Dar a fost o conjunctură, în bătălia cu adversarul comun, Traian Băsescu”.

Diverse

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)