Ciudăţenie marca Nichita: Întâi acorzi distincţia, apoi o treci prin Consiliul Local
Acordarea titlurilor de cetăţean de onoare al Iaşului pentru rectorul UMF Iaşi Vasile Astărăstoae, dar si pentru academicianul Radu Miron va fi discutată miercurea viitoare în şedinţa Consiliului Local.
Proiectul figurează primul pe ordinea de zi, urmând a fi votat la 12 zile după ce titlul respectiv a fost acordat.
Cele doua titluri de cetăţean de onoare au fost acordate în cadrul Serii Valorilor, eveniment desfăşurat pe 14 octombrie, la primărie.
Atunci, consilierii locali au fost doar consultaţi telefonic asupra chestiunii.
13 reprezentanţi PSD şi PNL au semnat ulterior într-un tabel pentru acordarea distincţiilor, în timp ce alţi doi, Seryl Talpalaru (PSD) şi Cătălin Turliuc (PNL) şi-au dat acordul doar verbal, întrucât nu se aflau în localitate. În schimb, n-a semnat nici un consilier PDL.
E de aşteptat ca proiectul să stârnească miercuri discuţii aprinse în CL, modalitatea de lucru a primarului fiind cel puţin discutabilă. Cu alte cuvinte, întâi acorzi distincţiile, apoi le aprobi în Consiliul Local.

PDL n-ar fi fost de acord oricum, ca ei sunt mereu impotriva a oricarui proiect propus de primar. Iar procedura nu-i o premiera, s-a vazut si in alte orase din tara. Pana la urma, in discutie au intrat doua persoane importante ale Iasului. Excluzand problemele actuale, Vasile Astarastoae este un nume, iar de Radu Miron nici nu mai incape vorba.