Reacţia lui Movilă: Nu m-au acceptat ca preşedinte, de ce m-ar accepta ca secretar general?

Petrică Movilă dă semne de nemulţumire faţă de decizia luată azi de BPN, privind schimbarea sa din funcţie.

Invalidat azi la şefia PDL Iaşi de către conducerea naţională a partidului, Movilă afirmă că se gândeşte serios dacă să accepte funcţia de secretar general al filialei. Cu alte cuvinte, nu vrea să gireze noua conducere a PDL Iaşi.

El spune că are dubii că va fi acceptat ca secretar general, în condiţiile în care colegii săi nu l-au acceptat ca preşedinte de organizaţie.

„Decizia luată azi în BPN trebuie să şi-o asume cei care au generat-o şi cei care au luat-o. Mă gândesc cum voi lucra în acest BPJ, din funcţia de secretar general. Nu m-au acceptat ca preşedinte, de ce m-ar accepta ca secretar general?”, afirmă Movilă.

El spune că înainte de scrutinul din filială din 25 septembrie, a discutat cu parlamentarii PDL, dar că aceştia nu au acceptat o formulă de conducere.

„În momentul când i-am contactat au spus nu. Unde e adevărul? Adică acum mă acceptă? De ce mi-au mai cerut demisia din fruntea filialei, dacă alegerile nu au fost corecte, fiind invalidate de BPN?”, întreabă Petru Movilă.

El sustine că scrutinul intern din 25 septembrie a fost unul corect, fiind organizat după reguli care s-au aplicat în toate judeţele.

Cititi pe aceeasi tema:

Andrei Racoti: Daca VOI nu ne vreti NOI va vrem

Politica

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)