Movilă, tentat să preia postul de secretar general al filialei. Va decide după o discuţie lămuritoare cu Oprea

Deputatul Petru Movilă, schimbat luni de la şefia PDL Iaşi, nu s-a decis încă dacă acceptă postul de secretar general al filialei. Prin declaraţiile de azi, el pare totuşi tentat să accepte funcţia.

„Voi avea o discuţie cu domnul Oprea pe această temă. Dacă accept funcţia de secretar general, atunci nu voi face nici un rabat de la disciplină”, a spus Movilă.

Întrebat ce înţelege prin „disciplină”, Movilă a afirmat că vrea „să nu mai existe activităţi colaterale în cadrul filialei”.

„Decizia vreau s-o iau în folosul comunităţii. E importantă stabilitatea organizaţiei, cum importante sunt şi proiectele Iaşului. Restul nu contează”, a spus Movilă.

Luni la Bucureşti, Biroul Permanent Naţional al PDL a decis noua structură de conducere a organizaţiei ieşene.

Astfel, în funcţia de preşedinte al PDL Iaşi a fost desemnat senatorul Dumitru Oprea, în timp ce deputatului Petru Movilă i s-a propus postul de secretar general al filialei.

Politica

Comentarii

2 comentarii to “Movilă, tentat să preia postul de secretar general al filialei. Va decide după o discuţie lămuritoare cu Oprea”

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)