Cum vede senatorul PSD Constantinescu bugetul pe 2012: Un text anapoda, realizat pe genunchi
Senatorul PSD Florin Constantinescu critică bugetul pe 2012, despre care afirmă că este anapoda şi prezintă inadvertenţe.
El spune că unele domenii prioritare primesc mai puţini bani decât altele cu importanţă mai mică.
„Nu spun că nu am avea nevoie de fonduri pentru siguranţa naţională, dar este nevoie de fonduri şi pentru agricultură sau pentru cultură. Este clar că proiectul a fost realizat politic, fără a se lua în seamă priorităţile”, a precizat Constantinescu.
Senatorul social-democrat afirmă că autorităţile nu au fixat o cifră exactă privind creşterea economică, ci au preluat intervalul 1,8-2,3% de la FMI. Totodată, el e nemulţumit că în buget nu apare cursul de schimb pe care e fundamentat bugetul de stat.
„Bugetul pentru 2012 nu este realist, ci un text realizat pe genunchi pentru unele interese politice ale puterii actuale. Pare mai degrabă o proiecţie optimistă a economiei naţionale, proiecţie în care sunt prezente măsuri populiste şi prognoze nesustenabile. Din păcate, puterea a ales să dea ţării, fără consultarea societăţii civile sau mediului de afaceri, cifre şi vorbe goale”, adaugă senatorul PSD.
