Suspendarea lui Băsescu sau perdeaua de fum a lui Ponta pentru a acoperi scandalul Geoană din PSD
Victor Ponta are o problemă mare. În PSD. Mutarea cu scoaterea lui Geoană din partid va reuşi fără îndoială, însă Ponta vrea ca totul să aibă loc cu costuri cât mai mici pentru PSD. Deja în presă au apărut stenogramele discuţiilor din partid pe subiectul Geoana, iar prelungirea disputelor interne afectează nu doar PSD, ci şi USL.
Azi, Ponta a ieşit cu o declaraţie în măsură să acopere scandalul Geoană. Ponta a spus că juriştii USL studiază până luni dacă poate fi declanşată procedura de suspendare a preşedintelui Băsescu.
Discuţia pe acest subiect nu e nouă, dar revine brusc în actualitate. Între timp, pe scena politică nu s-a schimbat mare lucru, iar UDMR nu dă semne că ar ieşi din coaliţia guvernamentală. Cu alte cuvinte, opoziţia nu are numărul necesar de voturi pentru a-l trimite pe şeful statului la referendum.
PSD n-a gestionat corect, fie si mediatic, scandalul Geoană, iar Victor Ponta încearcă să repare ce se mai poate repara. Demersul cu suspendarea rămâne asadar o joacă politică, pentru ca până la alegerile din 2012 nu pare să aibă sorţi de izbândă. Alta va fi situaţia în 2013, dacă USL va reuşi să aibă majoritatea in Parlament şi să formeze guvernul. Însă până acolo, e cale lungă.

Basescu trebuie suspendat. Nu este un presedinte bun. Nu are grija de tara, este doar o sluga aservita americanilor si FMI. Transmite doar mesaje negative, joaca teatru prost si pacaleste lumea. Mai bine sa plece.
iar tu laur am senzatia ca esti vandut nord-coreenilor
Cu cine sa-l dati afara,domnilor,ca nu aveti decat 222 parlamentari,iar Puterea are 246 parlamentari.Asa ca luati-o mai usurel cu suspendarea,ca ati mai incercat odata si ati inghitit galusca!Stiu ca pentru dumneavoastra,a fost bun,marele revolutionar Iliescu,care ne-a adus pe cap revolutionari platiti de statul roman,cu bani grei.Si apoi daca eu l-am suportat pe Iliescu 10 ani,suportati-l si domniile voastre pe Basescu 10 ani.Si apoi,vom mai vedea.
Cred ca domnul Ponta ori a uitat sa isi ia pastilele ori le-a luat din greseala pe cele ale domnului Iliescu (scuze, ale tovarasului Iliescu).
Bietul de Ponta, dupa ce n-a fost in stare sa gestioneze cazul lui Geoana, un membru PSD, a ramas blocat pe poanta SUSPENDARII. Si, cat de curand, de asta o sa aiba parte chiar el.
Hai sa fim seriosi! Bine ar fi sa plece Bsesescu, iar efortul ar fi rasplatit.