Noua Republică atacă marile oraşe. Ce a fost în seara asta la Iaşi
Mişcarea Noua Republică s-a lansat în seara asta şi la Iaşi, în prezenţa şefului naţional Mihail Neamţu.
„La Iaşi avem zeci de persoane care activează deja plus vreo 200 de simpatizanţi”, a spus Mihail Neamţu.
Cu toate acestea, la acţiunea desfăşurată la hotelul Unirea, prima ţinută la Iaşi, n-au venit decât câteva zeci de persoane.
Mişcarea începe procedurile pentru transformarea în partid, congresul fiind programat pentru primăvara anului viitor.
La Iaşi, liderul interimar al grupării este Ştefan Bârgăoanu, în vârstă de 36 de ani, care nu a mai făcut politică până acum.
„Acum şase luni nu credeam că voi ajunge să fac politică. Lucrez în domeniul IT. Generaţia între 30 şi 40 de ani poate găsi un mesaj în Noua Republică”, a spus Bărgăoanu.
La rândul său, şeful naţional Mihail Neamţu recunoaşte că timpul rămas până la alegeri e foarte scurt, ţinta noii formaţiuni fiind marile oraşe ale ţării, inclusiv Iaşul.
„Vom insista pe alegerile parlamentare, dar şi pe primării şi Consiliile Locale din marile oraşe. Nu vom face alianţe, ci ne vom prezenta singuri în alegeri”, a spus Neamţu.
De la ora 19.00, a început conferinţa publică «Şapte paşi pentru o nouă Românie», la care au asistat câteva zeci de persoane.
Printre cei prezenţi în sală s-au numărat şi trei membri PDL, Cătălin Toma (consilier local), Gabriel Grigore (fost viceprimar) şi Ştefan Chiriac, venit recent la PDL de la PNL.
Sursa foto: Georgian Zamfir

Toma si Grigore la Noua Republica? interesant…
nu vor lua daca merg singuri mai mult de 2 la suta. la iasi se vor bate cu pdl pe acelasi electorat. nu au nici o sansa. .
Toma nu pleaca cat Spanu e sefulet la PDL. Grigore e genul de om care mai are din cand in cand momente de revolta impotriva lucrurilor care se gasesc in PDL Iasi: combinatii paguboase pe sub mese si la Bucuresti… deci e posibil sa caute un acoperis aparent mai linistit.
ce toma? ce grigore? cine sunt astia? au fost in sala pt ca intrarea a fost libera, nu pentru ca sunt simpatizanti sau membri… nici nu vor fi vreodata…
Intrucat am trecut prin astfel de momente, sincer, va doresc mult spor in ceea ce vetzi intreprinde. Stiu ca nu-i usor. Dar mai stiu ca tineretea invinge. Si fiindca v-atzi plasat pe dreapta, dragul de voi este trait. Zbor neinfrant!
ATENTIE la scursurile de la alte partide, care rejectate fiind de taticii lor, vor cauta sa viruseze miscarea ! O conditie de succes a viitorului partid, ar fi neprimirea celor care au fost membri ai altor partide si intr-un fel complici faptici sau doar morali la JAFUL tarii, la HOTIA NEPEDEPSITA, cu acceptul tacit si implicit al puterilor succedate!