E mai profitabil pentru PSD ca Blaga să fie în locul lui Geoană la Senat?
Democrat-liberalii au decis azi să-l susţină pe Vasile Blaga la şefia Senatului, după ce PSD s-a descotorosit de Mircea Geoană. Votul pentru Blaga în şedinţa BPN a PDL a fost unul în unanimitate.
Printre cei care l-a votat s-a numărat şi senatorul de Iaşi Mihaela Popa, vicepreşedinte la nivel naţional al partidului.
„L-am susţinut şi în mai la congresul partidului şi acum. Îl consider un factor de forţă pentru PDL”, a spus Popa.
Blaga ar putea fi votat chiar azi şef la Senat dacă UDMR va renunţa la pretenţia de a-şi impune propriul om în această funcţie. E posibil ca UDMR să primească şefia secretariatului general al guvernului.
La rândul său, preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat că obiectivul USL nu este obţinerea funcţiei de preşedinte al Senatului, el precizând că Uniunea doreşte schimbarea regimului Băsescu, respectiv schimbarea preşedintelui şi a premierului Emil Boc.
Ponta a spus că USL va ataca la Curtea Constituţională eventuala alegere a unui nou preşedinte al Senatului provenit dintre senatorii puterii,
USL mizeaza ca Blaga are un ghimpe impotriva lui basescu. desi se musamalizeaza, buldogul si marinarul sunt la cutite