Patru ani de puşcărie pentru fostul prefect al Iaşului Radu Prisăcaru
Verdict în dosarul «Mită la prefect». Curtea de Apel Iaşi a decis azi, să îl condamne la închisoare pe Radu Prisăcaru, fost prefect al Iaşului, pentru luare de mită.
Pedeapsa este cu executare, însă fostul prefect are posibilitatea să formuleze recurs. În acelaşi dosar, omul de afaceri Cristian Maftei a fost condamnat la cinci ani de închisoare. Fostul şef al Agenţiei Domeniilor Statului, Flavius Ioniţă, dar şi avocatul Toni Baltag au fost achitaţi.
În urmă cu cinci ani, prefectul de atunci Radu Prisăcaru a fost arestat de DNA pentru că ar fi cerut trei hectare de teren din cele 16 pe care urma să le primească Norina Forna.
Alături de Prisăcaru au fost reţinuţi şi şeful ADS, Flavius Ioniţă, omul de afaceri Cristian Maftei şi avocatul Toni Baltag.
La finele anului 2006, cei patru au fost trimişi în judecată sub acuzaţia de luare de mită şi complicitate la luare de mită.
Procesul a trenat timp de câţiva ani, sentinţa fiind dată abia la cinci ani de la începerea judecării.

Cam dura pedeapsa chiar daca a gresit, teoretic inca e nevinovat pana la o decizie definitiva. Insa na’ justitia nu si-a facut treaba 20 de ani si acum trebuie sa recupereze cumva.
trist dar adevarat. inseamna ca nu degeaba l-a umflat atunci DNA.
Justitia e rece, nu fiti calzi sau empatici. Nu aveti de ce, cota de simpatie a fostului prefect Radu Prisecaru nu justifica cazul sau. Liberalii au in cazul lui Prisecaru o lectie de viata amara, ramina sa iasa la interval Fenechiu si sa dea explicatii. In fapt, cazul acesta arata ce fel de oameni promoveaza liberalii pe functii.
Actionezi singur, tragi singur. Pacat.
Am urmarit astazi emisiunea de pe TELE ‘M. Am ramas impresionat de interventia avocatului care i-a atras atentia avocatei Prefectului sa-si pastreze conduita profesionala si sa nu faca referiri la adresa celorlalti inculpati din dosar. Jos palaria!