Deconturi politice după condamnarea lui Prisăcaru
La cinci ani de la momentul arestării, probabil că oamenii au uitat cum a ajuns Radu Prisăcaru la Prefectură şi cine l-a susţinut. E clar că liderii ieşeni ai PNL, în special Relu Fenechiu, nu s-au simţit ieri prea bine, la auzul veştii cu condamnarea fostului lor camarad. Nu e vorba aici neapărat de o legătură directă în cazul de corupţie respectiv, ci de răspunderea morală pentru numirea unui apropiat politic în postul numărul 1 al judeţului şi condamnarea ulterioară a acestuia (deocamdată la Curtea de Apel, urmează recursul).
Prisăcaru a fost un pion important al liberalilor, el începându-şi mandatul în forţă la Prefectură, în 2005. Ba chiar se vorbea la un moment dat că Radu Prisăcaru, care luase câteva decizii curajoase, ar fi putut candida cu şanse la primăria Iaşului. N-a mai fost loc de candidatură, iar Cristian Adomniţei a plătit atunci o parte din costul nefericitei întâmplări la localele din 2008, când a luat sub zece la sută.
Citiţi întreg comentariul pe oradeiasi.ro

Prisacaru a fost omul lui Fenechiu. Nimic nu misca in Casa Patrata fara stirea sa.
Uite cine s-a trezit vorbind de autonomie. Prefectul este o funcţie politică, domnule Lonczi… E normal să existe o ierarhie a deciziilor.
Tomaşeschi debordează în autonomie? Daţi-mi o singură iniţiativă care să fie gîndită doar de căpuşorul ăla al lui de mîncător de castraveţi…