Crin Antonescu despre cazul Fenechiu-DNA: Dacă va fi cazul, partidul ştie cum să se raporteze în astfel de situaţii
Preşedintele PNL, Crin Antonescu nu doreşte ca scandalul în care este implicat liberalul Relu Fenechiu prin firmele sale să fie decontat negative de către partidul său. Invocând exemplul a trei foşti miniştri liberali care şi-au dat demisia în circusmtanţe similare, liderul PNL a dat asigurări că dacă va fi cazul, partidul “ştie cum să se raporteze în astfel de situaţii”.
“Nu am discutat în PNL chestiunea asta deocamdată, nu suntem în situaţia de a o face şi sper să nu fim”, a precizat liderul liberal, potrivit evz.ro.
Subliniind că PNL este “acel partid care, deşi nu a tocmit-o pe doamna Macovei să trudească la manuscrise şi coduri de etică, a avut vreo trei miniştri care şi-au dat demisia doar în urma unor acuzaţii, niciunele probate între timp”, Antonescu a explicat că, dacă va fi nevoie ca subiectul legat de Relu Fenechiu să fie luat în discuţie în interiorul formaţiunii, atunci partidul va şti cum să se raporteze într-o astfel de situaţie.
