Mieluşeii portocalii. O greşeală majoră a PDL Iaşi

Democrat-liberalii ieşeni şi-au dat (din nou!) cu stângul în dreptul. Cu un an înainte de alegeri, echipa de conducere a PDL Iaşi girează o acţiune organizată cap-coadă de primarul PSD Gheorghe Nichita. Ba mai mult, o şi laudă public. E drept că în politică mai faci şi compromisuri şi înghiţi broaşte râioase, vorba unui cunoscut lider pedelist din Ardeal. O poţi face însă decent şi fără stridenţe.

Însă PDL Iaşi a pierdut în seara asta probabil şi ultimele speranţe ale multora că reprezintă o alternativă la actuala orânduire locală.

E vorba de gala «Zece pentru România», organizată din bani publici. O gala pentru imaginea lui Nichita. Cei care au văzut show-ul RealităţiiTV au sesizat probabil cui era dedicat spectacolul. N-a fost Gala Realităţii, ci Gala lui Nichita. Doar liderii PDL par să nu fi sesizat nimic anormal în asta.

Personal, am avut unele semne de întrebare asupra unor texte anterioare, în care criticam deschis faptul că primăria Iaşi plăteşte din bani publici gala Realităţii. Acum, după ce am vizionat spectacolul, orice îndoială ca as fi avut un ton neadecvat mi-a fost risipită.

PS: Tot respectul pentru valorile reale ale Iaşului premiate în seara asta. Amestecul politicii a fost însă al naibii de greţos.

Politica

Comentarii

13 comentarii to “Mieluşeii portocalii. O greşeală majoră a PDL Iaşi”

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)