Povestea cu şoarecele, pisica şi mărul otrăvit de la Ministerul Sănătăţii

Numirea lui Tudor Ciuhodaru în postul de consilier onorific la Sănătate a surprins. În primul rând, e vorba de un post care nu există în organigramă. Întrebarea e ce va face efectiv medicul ieşean, într-o funcţie care nu-i conferă decât cel mult puteri mediatice.

Timp de două zile, Ciuhodaru a fost totuşi în prim-plan. A făcut turul televiziunilor. A fost adevăratul ministru al Sănătăţii. Chestiunea i-a enervat teribil pe udemerişti, care vor să afle dacă omul lor, cam moale de altfel, ştie ce se întâmplă în parohia cotropită de ieşeni.

Azi, a venit şi cealaltă jumătate a poveştii, cea cu numirea lui Vasile Cepoi. Ca secretar de stat plin. Tot la Sănătate.

Curios, Cepoi nu e prietenul lui Ciuhodaru. Sau invers, Ciuhodaru nu a fost niciodată prieten cu Cepoi. Cum se împacă şoarecele cu pisica puşi de stăpân să facă împreună strategia? Cine de cine ascultă? Şi cât timp?

Medicul-deputat a spus azi că el l-a propus pe Cepoi în postul de secretar de stat. În seara asta, proaspătul secretar de stat a afirmat altceva. Şi anume că PDL Iaşi l-a susţinut.

Istoria „prieteniei” locale între cei domni C e lungă. Cepoi şi Ciuhodaru au văzut diferit la Iaşi subiectul cu Oncologia. La fel cum au văzut diferit şi comasarea Urgenţelor cu Spiridonul. Nu par să se înţeleagă nici măcar pe necesitatea înfiinţării Centrului de Traumă şi Toxicologie.

Şi totuşi, ambii au ajuns în vârful ministerului. Se pare, pe filiere diferite. Unul cu puteri depline, celălalt onorific, dar cu influenţă politică. Interesant aliaj pentru o bombă cu ceas.

Cei doi au de rezolvat o chestiune delicată. Să explice de ce e necesară o nouă lege a sănătăţii. Un proiect complicat, care va naşte probabil serioase controverse.

Lui Ciuhodaru îi place adrenalina politică. Vrea să fie mereu în centru, în locul unde se iau deciziile.

Până acum, medicul ieşean a fost privit ca un rebel. Care critică. Şi demisionează. Apoi o ia de la capăt. De această dată, Ciuhodaru e prins în chingile unui sistem criticat pe bună dreptate pentru rateuri.

Gafele „echipei” de la minister vor fi pe viitor şi gafele sale. Doar că Tudor Ciuhodaru nu e simplu tehocrat, ci un politician cu ambiţii la primărie.

Un candidat n-are nevoie de bătaie de cap şi de riscuri în an electoral, decât dacă ştie că totul se termină cu bine.

Sau cine ştie, poate i s-a oferit dinadins mărul otrăvit!

Diverse

Comentarii

2 comentarii to “Povestea cu şoarecele, pisica şi mărul otrăvit de la Ministerul Sănătăţii”

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)