S-a trezit cu adevărat România?

Românii s-au săturat de Traian Băsescu şi de PDL. Asta e clar. N-o arată neapărat mitingurile din Bucureşti şi din ţară. O resimţim toţi, în discuţiile de acasă, de la serviciu sau de pe stradă.

Opt ani cu Traian Băsescu e deja prea mult. Iar încă doi ani şi jumătate până la prezidenţialele următoare par un chin.

Partea proastă e neîncrederea care domină societatea în ansamblu faţă de politicieni. Pentru ca pana acum au fost doar dezamagiri. Liderii politici s-au tot rotit, i-au dat pe ceilalţi jos, doar pentru a veni ei. Dar nu s-a schimbat nimic esential. Metehnele au rămas aceleaşi, ba chiar s-au rafinat.

Seara trecută, l-am văzut pe liberalul Ludovic Orban primind huiduielile celor din Piaţa Universităţii.

Huiduieli primite poate nemeritat, însă mulţimea a avut în faţa ochilor nu pe liberalul Orban, ci pe omul dintr-o clasă politică incapabilă să înţeleagă că aşa nu merge la infinit.

E tocmai un semn al neîncrederii că soluţia cealaltă e şi cea corectă.

Dacă liderii USL se îmbată acum cu apă rece că vor reuşi doar să pună mâna mai repede pe putere se înşeală. «Jos Băsescu» nu înseamnă automat «Sus USL» sau că ăilalţi sunt ingerii. Oamenii s-au săturat de minciună şi de scenarii ieftine. Probabil că dacă ar crede cu adevărat într-o altă soluţie ar fi ieşit masiv în stradă, iar puterea actuală ar fi fost deja măturată.

Nu ştiu dacă România se află în prezent într-un moment de cotitură. Însă e nevoie de o schimbare profundă, nu doar ca X să fie înlocuit cu Y. Vrem ca instituţiile să funcţioneze corect, ca preşedintele să rămână doar preşedinte, ca premierul sa fie cu adevarat premier, iar primarul să nu mai ciupească licitaţii. Iar cel care calca pe bec sa fie pedepsit.

Aş vrea să cred că tot ce se petrece acum în stradă e mai mult decât «Jos Băsescu». Şi că spiritul civic nu se va stinge într-o săptămână, pentru a lăsa iarăşi loc delăsării şi lehamitei. E nevoie de presiune continua. Inclusiv in strada, daca e nevoie!

Politica

Comentarii

7 comentarii to “S-a trezit cu adevărat România?”

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)