Cenuşiu, preşedintele Traian Băsescu a revărsat sincerităţi neconvingătoare

Preşedintele Băsescu a vrut să reintre în sinergie cu poporul supărat printr-un discurs despre starea naţiunii, în care n-a lăsat din braţe ceea ce numeşte “modernizarea” şi a dat lecţii solemne politicienilor, ignorând graţios că el însuşi este luat cu ardoare drept model de o seamă dintre ei.

Vorbind aproape în totalitate despre sine la persoana a treia singular, preşedintele (nu “eu, Traian Băsescu, preşedintele României”) a revărsat, cu o monotonie aproape convingătoare şi cu o aparenţă de suflet, o seamă de sincerităţi. Că a vrut modernizare, dar asta se face cam nefericit prin legi discutabile şi care au dus la un “sentiment de nesiguranţă”. Că DNA nu este “instrumentul preşedintelui”. Că nu conduce PDL, Guvernul şi nici Curtea Constituţională.

Şi după acest şir de “nu” şi alte aprecieri din categoria “România şi restul lumii… departe, până în India” (unele în post-scriptum-ul discursului) preşedintele ne-a arătat viitorul. Neavând ceva de oferit în prezent, a spus că “se deschide un orizont de ţară nouă, în parteneriat cu guvernul”.

Preşedintele Băsescu a avut un discurs parcă alcătuit din bucăţi nu prea reuşit îmbinate, pe care le-a prezentat fluctuant. Conceput de mai mulţi autori, parcă vrând să împace şi sfârşind prin a convinge, probabil, pe prea puţini

Întreg comentariul il puteţi citi pe MEDIAFAX

Politica

Comentarii

2 comentarii to “Cenuşiu, preşedintele Traian Băsescu a revărsat sincerităţi neconvingătoare”

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)