Păduraru: Prin numirea lui MRU, Iaşul va avea de câştigat
«Iaşiul merita o atenţie specială de foarte mult timp în urmă. O atenţie care să nu fie un joc de interese sau o politică făcută neprofesional. Unul din oamenii desosebiţi ai lumii universitare ieşene, un om care s-a remarcat şi în zona diplomatică, devine astăzi premierul desemnat al României.
Începând de mâine va avea întregul meu suport în Parlamentul României. Sper că acest lucru va fi înţeles de către toţi ceilalţi parlamentari ieşeni. Am certitudinea că va forma o echipă matură, extrem de serioasă, cu o ţinută impecabilă şi care va trece de toate piedicile opoziţiei în Parlamentul României.
Sper că toţi ieşenii vor saluta această numire şi vor fi alături de noi în susţinerea unui guvern condus de Mihai Răzvan Ungureanu. Am speranţa că prin această numire Iaşiul va avea de câştigat din foarte multe puncte de vedere şi va fi dat de asemenea un semnal puternic de reprezentare în spaţiul politic şi administrativ prin altfel de modele politice, bazate pe o ţinută mai discretă, mai distinsă şi mai integră», susţine deputatul PDL Nicuşor Păduraru.

Mult succes domnului Ungureanu. il cunosc, si pe el si familia lui, si stiu ca e un om de calitate. Imi e teama ca il vor manca hienele. si cele din pdl dar si cei de la usl.
un iesean a suferit azi doua lovituri:
1. nametii i-au luat 4-5 procente
2. numirea lui Ungureanu premier
e vorba de Nichita.