Prima concluzie E.ON Gaz după explozia din Dancu: Acumulare de gaze într-un apartament, cauzată de un aragaz nesupravegheat
Conducerea E.ON Gaz Distribuţie SA Iaşi susţine că, explozia din blocul de la marginea municipiului Iaşi, ar fi fost cauzată de acumularea de gaz metan în interiorul unui apartament, după ce aragazul din locuinţă, aflat în funcţiune, ar fi fost lăsat nesupravegheat.
Potrivit unui comunicat al E.ON Gaz Distribuţie SA Iaşi transmis sâmbătă la prânz, nu au fost descoperite defecţiuni pe reţeaua stradală de distribuţie a gazelor naturale în zona în care s-a produs explozia.
„Potrivit primelor cercetări efectuate împreună cu organele abilitate, cauza cea mai probabilă a exploziei a fost o acumulare de gaze naturale în interiorul unui apartament din blocul respectiv, cauzată de utilizarea un aragaz lăsat să funcţioneze nesupravegheat”, se arată în comunicatul E.ON Gaz Distribuţie.
În acelaşi comunicat se precizează că distribuţia gazelor naturale în zonă a fost întreruptă, în timp ce imobilul în care a avut loc deflagraţia a fost deconectat şi de la energia electrică.