Paleologu îl susţine în continuare pe Cîntic: Unii de la Iaşi se împotrivesc deschis. Îşi asumă un risc foarte mare
„Iaşul a fost uitat în guvernele din ultima vreme, iar bogăţia Iaşiului stă tocmai în cultură”, spune vicele PDL Theodor Paleologu, care îl susţine în continuare pe istoricul Florin Cîntic pentru postul de secretar de stat la Ministerul Culturii.
El a afirmat că ştie că există şi o altă propunere la Cultură, respectiv Marius Iuraşcu, fost director al casei de producţie Sahia Film şi actual director general al regiei RomâniaFilm,
„Ştiu că există şi propunerea cu Iuraşcu, însă nu am mai multe elemente. N-aş vrea să existe calcule legate de proiectul Roşia Montană. Ar fi de dorit ca decizia în cazul desemnării noului secretar de stat să se ia în mod deschis şi transparent”, a precizat Paleologu.
Vicepreşedintele PDL a spus că majoritatea parlamentarilor ieşeni democrat-liberali il susţin pe Cîntic, adăugând că nu crede în varianta unei posibile torpilări a acestei soluţii chiar din interiorul PDL.
„Am auzit şi eu că ar fi unele împotriviri, unii le spun chiar deschis. Îşi asumă un risc foarte mare”, a declarat Paleologu.
El declara că numirea unui nou secretar de stat la Cultură s-a discutat ieri în cadrul BPN, figurând la capitolul diverse, dar că nu s-a luat o decizie fermă.
„Am comunicat CV-ul lui Cîntic atât preşedintelui partidului, cât şi secretarul general al PDL. Am făcut această propunere în calitate de vicepreşedinte al partidului, dar şi ca fost ministru al Culturii. Am dreptul să mă ocup de acest domeniu. Cîntic e cunoscut în mediul intelectual ieşean, iar în plus are şi un parcurs administrativ care îl recomandă pentru acest post”, a mai spus Paleologu.