Adomniţei susţine că peste 6 ani vom avea şi rezidenţiat în maghiară

Deputatul PNL Cristian Adomniţei consideră că înfiinţarea liniei maghiare de învăţământ la UMF Târgu Mureş va fi urmată de organizarea rezidenţiatului în limba maghiară.

„Chestiunea cu linia maghiară nu e atât de simplă precum pare. Va urma rezidenţiatul în limba maghiară, ce va fi organizat peste şase ani. Asta pentru că tinerii respectivi nu vor putea susţine rezidenţiatul cu ceilalţi, atât timp cât pe tot parcursul studiilor învaţă doar în maghiară. E o realitate de care trebuie să ţinem cont”, a spus Cristian Adomniţei.

El susţine că asta înseamnă un rezidenţiat cu locuri separate pentru maghiari, ceea ce în final duce la segregare.

„Credeţi că peste zece ani se va mai putea angaja un român, ca medic, la spitalul din Sfântul Gheorghe? Este exact locul unde ne duce trădarea de acum a PDL”, a declarat Adomniţei.

Fostul ministru al Educaţiei adaugă că UDMR este interesată de înfiinţarea unei facultăţi în limbă maghiară, pentru a avea învăţământ în maghiară „de la grădiniţă până la studiile post-universitare”.

Ieri, liberalul Cristian Adomniţei a anunţat că USL va depune moţiune de cenzură dacă guvernul Ungureanu adoptă HG privind înfiinţarea liniei în limba maghiară la UMF Târgu Mureş.

Politica

Comentarii

18 comentarii to “Adomniţei susţine că peste 6 ani vom avea şi rezidenţiat în maghiară”

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)