Despre acordeoanele interzise şi presa la mişto
Şeful Corpului de Control al premierului, ieşeanul Dan Constantin Tudurache cântă la acordeon. Tare, nu? Ştirea seacă de pe MEDIAFAX a fost rapid preluată, apoi comentată în fel şi chip.
Miştocăreală de doi lei. Care-i problema până la urmă? E acordeonul vreun instrument interzis? Dacă omul ar fi cântat la trompetă sau la muzicuţă scăpa mai ieftin sau era şi mai tare luat la mişto? Dacă ştia pian sau vioară era mai compatibil cu postul de la Palatul Victoria?
Până la urmă Tudurache a fost angajat la guvern din postura de avocat, nu pentru pasiunea sa pentru clapele acordeonului. Că va face sau nu treabă asta e deja altă poveste. Abia de aici începe evaluarea şi se pot rostogoli eventualele critici.
La fel de ciudat e că reprezentaţiile lui Tudurache au dispărut rapid de pe Youtube, la scurt timp după ce a fost întrebat despre pasiunea sa.
