Ce a spus MRU la Iaşi pe tema blocajului cu aeroportul
„Există o responsabilitate majoră la nivelul autorităţilor locale. Noi sperăm ca această responsabilitate să nu fie divizată de interese politice sau electorale de moment. Guvernul nu are interes electoral în ceea ce priveşte alegerile din 10 iunie, eu cu atât mai puţin. Ceea ce mă interesează pe mine este ca un proiect de genul aeroportului din Iaşi, un proiect de importanţă strategică, să poată fi deblocat cât mai curând. Deja a zăcut foarte mult timp pe mesele decidenţilor din judeţ”, a spus premierul Mihai Răzvan Ungureanu.
El a precizat că este necesar ca în primul rând „comunitatea locală să se ajute pe sine, iar apoi centrul să îndrepte lucrurile acolo unde este nevoie şi să le accelereze”.
„Avem toată disponibilitatea pentru modernizarea aeroportului din Iaşi, ca de altfel pentru toate porţile de intrare aeriene ale ţării”, a mai spus premierul Mihai Răzvan Ungureanu.
Consilierii judeţeni ieşeni au respins miercuri proiectul privind prelungirea pistei Aeroportului din Iaşi, de la 1.800 de metri la 2.400 de metri, reprezentanţii PNL şi PSD, care deţin majoritatea în CJ susţinând varianta construirii unei piste noi, de 3.000 de metri.
