Ce spune Adomniţei despre venirea Mihaelei Popa în PNL
Liberalul Cristian Adomniţei scrie pe blogul său că intrarea Mihaelei Popa în PNL asigură majoritatea în Senat şi salută faptul că aceasta va sprijini filiala PNL din Vaslui.
„Salut cu colegialitate faptul că doamna senator va sprijini eforturile organizaţiei liberale din Vaslui şi îi doresc succes. Victoria USL acolo este la fel de importantă precum şi victoria USL la Iaşi sau în restul României”, susţine Adomniţei, liberalul dând de înţeles că activitatea Mihaelei Popa nu va viza neapărat filiala ieşeană a liberalilor.
Pe de altă parte, liberalul ieşean pare să nu fi trecut peste disputele pe care le-a avut în urmă cu câteva luni cu Mihaela Popa, când aceasta activa în PDL.
„În rest, opiniile mele rămân neschimbate. Ele au fost bazate pe fapte şi realităţi”, mai spune Adomniţei

normal că dl.adomnitei nu a primit-o in organizatia pe care o conduce, mai ales având în vedere schimbul de replici relativ dure dintre cei doi, (moderare jurnalvirtual) din ultimele luni. totuși, acum se vede cine a avut dreptate.
Venirea dnei Popa de partea PNL-ului este un plus de castig pentru organizatie, si era de asteptat ca aceasta mutare sa nu schimbe prea mult urmele din trecut …
Este clar ca D-l Adomnitei nu se abate de la principii si idei; are coloana vertebrala!
Venirea dnei Popa este intr-adevar un punct in plus pentru PNL, insa este de apreciat ca d-l Adomnitei isi mentine opiniile,cu atat mai mult cu cat au fost pertinente
Cum a spus si domnul Adomnitei,este un lucru bun pentru partid ca ea a venit,insa nu stim cat de mult va ramane in acesta si nu stim daca intr-adevar orientarea ei este liberalismul sau doar puterea actuala.