După Cluj şi Timişoara, şi Iaşul are asociaţie pro capitală culturală europeană

Preşedintele asociaţiei „Iaşi Capitală Culturală Europeană”, istoricul Florin Cîntic susţine că Iaşul nu se află în competiţie cu oraşele Cluj şi Timişoara pentru a primi titlul de capitală culturală după anul 2020.

Cîntic a precizat că asociaţia, înfiinţată recent, are ca scop „construirea” de proiecte culturale şi de a face lobby, astfel încât după anul 2020, Iaşul să ajungă capitală culturală europeană. Astfel de asociatii exista deja la Cluj si Timisoara, orasele cu care Iasul se bate pentru acest titlu.

„Asociaţia e constituită din managerii principalelor instituţii culturale ieşene, dar şi din alte personalităţi din municipiu. Ţinta asociaţiei nu e să-i convingem pe cei din Iaşi sau din ţară că oraşul merită acest titlu, ci să convingem autorităţile europene. Nu e nevoie să punem bannere la Cluj, spre exemplu, ci să facem acţiuni concrete”, a afirmat Florin Cîntic.

„Trebuie să ne facem cunoscuţi, prin crearea de evenimente culturale de anvergură la Iaşi”, a adaugat Cîntic.

La rândul său, europarlamentarul PSD Cătălin Ivan a declarat că noul regulament privind candidaturile oraşelor la acest titlu va fi discutat în acest an în comisia de cultură din cadrul Parlamentului European.

„Ca ieşean, sigur că sprijin acest proiect. Regulamentul privind candidaturile se va schimba, iar acest lucru se va discuta în comisia de cultură, unde sunt membru. E o şansă pentru Iaşi şi mă voi bate”, a precizat europarlamentarul PSD Cătălin Ivan.

Prima acţiune culturală a noii asociaţii a avut loc joi seară, cu un concert de jazz susţinut de Harry Tavitian şi Ion Baciu Jr.

După ce Sibiul a obţinut în 2007 titlul de capitală culturală europeană, un nou oraş din România ar putea primi acest titlu, cel mai devreme în anul 2020.

Competiţia se anunţă una dură, pentru că nici Clujul, nici Timişoara nu stau cu mâinile în sân. Cei de la Cluj spun ca se bazează pe sprijinul lui Andrei Marga, ministru de Externe în noul cabinet.

Diverse

Comentarii

3 comentarii to “După Cluj şi Timişoara, şi Iaşul are asociaţie pro capitală culturală europeană”

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)