Ce va face guvernul Ponta până în noiembrie şi care va fi relaţia cu Traian Băsescu

Guvernul Ponta a trecut, cu 284 de voturi, mai mult chiar decât se aşteptau liderii USL.

USL, UNPR şi minorităţile au împreună 276 de voturi, ceea ce înseamnă că opt pedelişti (sau aleşi UDMR), au votat noul cabinet. Au fost doar 92 de voturi împotrivă, ceea ce arată că mulţi democrat-liberali au fost absenţi.

Ce va face guvernul Victor Ponta? Nu mare lucru până la alegerile din noiembrie. Probabil că nu se vor lua decizii curajoase, ci se încerca doar menţinerea scorului USL din sondaje. Singura grijă va fi evitarea gafelor. Va fi un guvern de campanie electorala.

Interesul lui Victor Ponta e să rămână premier din decembrie 2012 încolo, iar din acest motiv, deciziile vor fi luate doar pentru imagine.

Vor fi evitate pe cât posibil hotărârile dificile şi controversate care ar putea măcina din procentele USL.

Ce va face Traian Băsescu? Dacă iese la bătaie, riscă suspendarea. De aceea, nu se va aventura intr-un razboi cu Ponta.  Din acest motiv, am putea asista la cea mai plictisitoare vară din 2004 încoace. Din punct de vedere politic, evident.

Politica

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)