Filmul necoafat al rocadei Tomaşeschi-Bosianu de la Prefectură

În Sala Galbenă, locul unde a avut loc investirea, n-aveai unde arunca un ac. Ceremonia a debutat la ora stabilită, 10.00, întrucât ministrul Sănătăţii Vasile Cepoi se grăbea să ajungă la alte două evenimente similare, în judeţe vecine.

Unii dintre şefii de deconcentrate au venit încă de la 9.30. Să prindă locuri cât mai vizibile în faţa ochilor atenţi ai noii guvernări. O parte dintre participanţi erau veseli, alţii posomorâţi. Cei din urmă ştiu probabil că nu scapă de ghilotina schimbării.

Noul prefect Marian Bosianu a citit un discurs de pe foaie, fără însă a spune mare lucru. Până şi emoţiile erau dinainte pregătite. Aşa scria pe hârtie, aşa a citit.

„Vizibil cuprins de emoţie, mă simt deosebit de onorat că am fost investit în funcţie”, a spus Bosianu, în prima sa propoziţie rostită ca prefect.

Proaspătul ocupant al biroului nr. 1 din Casa Pătrată a promis că va lucra „cu dăruire şi abnegaţie” în faţa „deosebitei provocări”.

Momentul culminant a fost lecţia oferită de liderul PSD Iaşi Gheorghe Nichita. Primarul l-a urecheat pe Tomaşeschi, după ce acesta l-a sfătuit pe Bosianu să ţină politica departe de Prefectură.

„Fostul prefect a dus o prigoană politică. Mă bucur că acum dă sfaturi noului prefect să nu facă politică. De multe ori, Iaşul a pierdut bani din disputele politice. Prefectul trebuie să bată la uşa guvernului, nu a primarilor din judeţ”, a spus Gheorghe Nichita.

Singurul care i-a mulţumit lui Tomaşeschi a fost ministrul Vasile Cepoi. În rest, liberalii şi pesediştii prezenţi în sală au privit cu satisfacţie momentul predării ştafetei.

Oamenii s-au retras apoi pe hol, la o cupă de şampanie.

Tomaşeschi a mai zăbovit câteva minute alături de invitaţi, după care s-a dus glont în biroul ocupat vreme de doi ani şi şapte luni. Pentru a preda cheile către noul prefect.

Administratie, Politica

Comentarii

Un comentariu to “Filmul necoafat al rocadei Tomaşeschi-Bosianu de la Prefectură”

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)