Un primar într-adevăr puternic. Strada Vasile Lupu va fi gata în cel mult 4 zile. După 4 ani de chin
Lucrările pe strada Vasile Lupu din Tătăraşi se apropie de sfârşit. Era şi culmea să fie altfel. Pe 10 iunie avem alegeri şi nu se cade ca tătărăşenii să meargă prin hârtoape la vot.
Se lucrează şi noaptea, iar dacă nu vor fi ploi, lucrările vor fi gata cel târziu duminică. Câtă hărnicie!
1.400 de zile n-au fost suficiente pentru a termina o amărâtă de stradă din Iaşi. S-au invocat tot felul de motive, pe care evident le cred doar cei din apropierea lui Nichita. Sau nici măcar ei.
Cu doar trei săptămâni înainte ca tătărăşeanul să meargă la urne, strada va fi gata! Felicitări pentru reuşită, domnule Nichita!
Ce scriam pe 9 mai 2011 despre bătaia de joc din Tătăraşi:
«În toamnă se împlinesc trei ani de la deschiderea şantierului din Tătăraşi. Lucrările, pe o porţiune de numai câţiva kilometri au înaintat în paşi de melc, iar de un an, şantierul a fost abandonat.
De vină ar fi conflictul între primărie şi firma grecească Themeli, cea care a câştigat lucrarea, conflict ajuns în Justiţie.
Pentru cei din Tătăraşi, placa referitoare la litigiul primăriei e jenantă. De un lucru sunt sigur: până în iunie 2012, când au loc alegerile, Tătăraşiul va avea un bulevard asfaltat ca-n palmă».

bine ca se face. mai bine ramanea paragina? va fi una din cele mai frumoase strazi ale iasului.
@cristi
cinti si la botezuri, agape, parastase dansante, sau numai la urechea lui Nichita ?
Florin , esti incorect. Oare avertismentul de mai jos pe care l-ai dat la postaci nu e valabil si pentru tine ? Zau e penibila campania asta ” de ce e gata V Lupu ” Nu mai are rost sa reiau explic cauzele intarzierii , vad ca cineva o tine langa ca de ce e gata !!!??? Domnule , dar trotuarele sunt pavelate de doi ani . Asta nu o vezi ? De ce nu spui ? Nichita o sa fie votat masiv de tataraseni in timp ce pdl-isti ( atentie si sustinatorilor , unii stiu ce huiduiala au luat pe la casa patrata la miting… ) vor fi luati la suturi ! Personal il felicit pe Nichita pentru ca in curand o sa fie receptionat inca un bulevard modern in Iasi !
1. As fi curios daca cineva din primarie ne-ar putea face un “update” legat de procesul cu firma respectiva, daca s-au solicitat penalizari, care este valoarea acestora, etc…
2. Partea plina a paharului e ca se face. Cu viteza melcului dar se vede macar ceva.
3. Partea mai goala a paharului e ca lucrurile se misca doar din 4 in 4 ani. Probabil ca in Iasi ar trebui sa avem alegeri anual pentru a mai impulsiona putin activitatea primarului si echipei lui.
Bulevardul Vasile Lupu ar trebui sa constituie un studiu de caz pentru cum NU trebuie facute lucrurile in administratia locala.
Florine, dupa ce il termina mergem sa ne tragem cu masinile pe “bulivard”, facem experimentul cu paharul pe bord si il luam si pe Marian daca are liber de la primarie ca sa ne amintim cu totii de denivelarile “driver-friendly” din Tatarasiul vremurilor de trista amintire.
Toata telenovela cu modernizarea liniilor de tramvai si a caii de rulare in Tatarasi se potriveste perfect cu un slogan modificat al unui candidat la CJ citit pe un afis lipit pe o baraca de tabla in care se vindeau slapi chiloti, sutiene, costume de baie, flanele s.a: “Viitorul incepe acum! Trecutul continua!”
Stai in Tatarasi cumva? Deja esti predictibil la subiecte. Daca nu stai in zona, iti spun eu cum a fost povestea, nu de alta dar pici in ridicol si te rad prietenii de familie. Greutatile au inceput de la contractanti, care nu si-au facut treaba. Unde e vina Primariei? Nu riposta ca te voi ignora. Apoi, daca nu stai in zona, te invit sa vezi zona Doi Baieti, sa vezi cum s-a transformat dintr-o ruina! Hai, sa (te) auzim de bine!
@dora, referirea e la subsemnatul? sau la vreun comentariu de pe aici?
Update: o luam si pe dora la plimbare pe “bulivard” (bineinteles, daca are liber de la primarie).
@dora: locuiesc in Tatarasi si din cate stiu si Florin locuieste, Ti-as mai putea da cel putin un nume al unui consilier local care locuieste in Tatarasi si care nu a scos practic nici o vorba timp de 4 ani in legatura cu asfaltarea
. Nu ti-l spun ca sa iti fac in ciuda, il poti afla si singura.
Zona “Doi Baieti” este un model de dezvoltare, arata exceptional, trotuarele sunt impecabile, strada la fel, sunt convins ca locuitorii de acolo isi vor face in curand tricouri pe care va scrie “Locuiesc in Doi Baieti si sunt mandru de asta!” si vor trimite o scrisoare la Realitatea pentru a mai organiza o gala cu premii pentru dezvoltarea urbana.
Dupa ce terminam de laudat realizarile din tatarasi, sa facem un grafic pe Nicolina, Copou, Alexandru, Centrul Civic, Pacurari, etc. Eu sunt deja la Cap. 9(an “i) la trilogia ce o scriu “Simirad,-Nichita-PSD-ul si ce vroieste ei”…Nichita,
@Catalin Toma Numele consilierului local pe care nu l-ai numit este Sorin Iacoban. Trebuia sa isi respecte seful, deh disciplina de partid.
Partea proasta e ca s-a asfaltat pe ploaie.
@Catalin: Ce marime porti la tricou? Sa-l pun unul deoparte. Basca n-am si chiar sa am, nu ti-as da ca dai cu ea de pamant de nervi si-i pacat de cheltuiala.
Un primar PSD a facut minuni intr-o guvernare criminala PDL. Nichita si oamenii competenti din primaria Iasi au adus Iasul primul oras din tara la atragerea fondurilor nerambursabile.
Deocamdata nu sunt fonduri nerambursabile, ele devin nerambursabile dupa ce este verificata implementarea proiectelor (inclusiv calitatea lucrarilor efectuate)
.
Prin urmare, formularea corecta ar fi ca Iasul are valoarea cea mai mare a proiectelor depuse beneficiind printre altele si de statutul de pol de crestere (aici trebuie intr-adevar dat credit PNL pentru 1513/2008 si 998/2008) ceea ce inseamna o cota rezervata din fonduri. Nu ar trebui trecut sub tacere nici sprijinul primit de la administratia centrala tocmai in timpul “criminalei” guvernari PDL.
Este foarte bine ca s-au depus proiecte, e si mai bine ca se si lucreaza la ele cand vor fi finalizate vom beneficia cu totii ca doar nu se vor da cu gondola doar cei de la PSD:)
@tibi: baga si o basca batrane, promit ca nu dau cu ea de pamant.
PARTIDUL- NICHITA – IASUL- ROMANIA , stima noastra si mandria !