O groapă a răsărit pe strada Sf. Lazăr, proaspăt asfaltată

Deputatul PPDD Daniel Oajdea, candidat la primărie, remarcă apariţia unei gropi pe strada Sf. Lazăr, asfaltată de puţin timp.

«La o săptămână de la asfaltarea străzii Sf. Lazăr din fonduri europene, o groapă de toată frumuseţea a apărut în asfalt. Strada a fost asfaltată la foc automat, chiar în preajma lansării candidaţilor USL la Sala Polivalentă, unde era aşteptat liderul PSD Victor Ponta.

• Îi atrag din nou atenţia domnului Gheorghe Nichita, primarul aflat la sfârşitul ultimului mandat, că, în cazul în care Uniunea Europeană va amenda Primăria Iaşului sau va pune sechestru pe conturile Consiliului Local, nu voi lăsa comunitatea să plătească pentru fărădelegile comise de alţii.

• De-a lungul timpului, vechiul primar a primit mai multe amenzi pentru nerespectarea legislaţiei la atribuirea contractelor. Nu i-a păsat până acum pentru că nu a fost amendat în nume personal, ci ca instituţie. Altfel spus, ieşenii au plătit pentru faptele unui primar iresponsabil».

SURSA: Comunicat de presă Daniel Oajdea

Administratie, Politica

Comentarii

3 comentarii to “O groapă a răsărit pe strada Sf. Lazăr, proaspăt asfaltată”

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)