Vosganian: Între PSD şi PNL există o neîncredere privind susţinerea reciprocă a candidaţilor

Senatorul liberal Varujan Vosganian recunoaşte pe blogul său că efortul financiar al campaniei din 2012 pare considerabil mai redus, pe ansamblu, decât cel al campaniei din 2008.

El susţine că încleştările cele mai dure au loc acolo unde se întâlnesc candidaţi proveniţi din USL: PNL contra PSD.

Potrivit lui Vosganian, încleştările capătă, uneori, accente dramatice, aşa cum se întâmplă în judeţele Buzău, Olt sau Dolj.

Pe de altă parte, senatorul ieşean spune că între PNL şi PSD există o neîncredere privind susţinerea reciprocă a candidaţilor.

„Trebuie să mărturisesc că această neîncredere se regăseşte mai ales în rândurile combatanţilor liberali, cu privire la sinceritatea colegilor pesedişti”, declară Vosganian.

Cât îi priveşte pe democrat-liberali, liberalul spune că acolo unde nu are primar în funcţie, PDL nu pare a avea nicio şansă să câştige alegerile.

„Există multe localităţi în care primarul PDL în funcţie, chiar dacă va câştiga alegerile de primar, nu are nicio şansă să-şi asigure majoritatea în consiliul local”, apreciază Vosganian.

Politica

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)