Criticile lui Dan Diaconescu la mitingul PPDD din Piaţa Unirii: Nichita trebuie să plătească şi să i se deschidă dosar penal

Miting PPDD azi la prânz în Piaţa Unirii. Întâi a venit Daniel Oajdea, candidatul la primărie, apoi a apărut şi cunoscutul otevist Condurăţeanu. Câteva sute de oameni şi-au aşteptat timp de o oră idolul. Oamenii s-au foit prin piaţă, au înşfăcat baloane albe şi mov, dar Dan Diaconescu întârzia.

Într-un final a apărut şi Diaconescu, acesta coborând din maşină, însoţit de Vlad Hogea şi de câteva persoane din staff-ul său de la Bucureşti.

„Iaşul este cel mai distrus oraş din ţară. Avem şi la Bucureşti şi la Caracal, dar nu ca aici”, a spus Dan Diaconescu, urcat pe statuia lui Alexandru Ioan Cuza din Piaţa Unirii.

În momentul în care liderul PPDD spunea că banii tocaţi aiurea în Iaşi trebuie recuperaţi, iar hoţii trebuie trimişi la puşcărie, un tânăr îmbrăcat în tricou roşu şi încălţat în şlapi îi îndemna pe cei prezenţi să voteze cu Nichita. El a fost rapid încolţit de susţinătorii PPDD şi scos din piaţă. Alte două persoane pro-Nichita au avut încercări similare ceva mai devreme, dar şi acestea s-au retras rapid din piaţă.

„Câte mandate de primar a avut Nichita, atâtea mandate de arestare să aibă după. Primarul trebuie să plătească şi să i se deschidă dosar penal. La Iaşi se fură mai mult de 40 la sută”, a spus de la microfon Diaconescu, mulţimea scandând „Jos mafia!”.

Liderul partidului OTV le-a spus celor prezenţi că primarul Iaşului fură şi din ajutoarele sociale şi că dă oamenilor doar nişte firimituri.

„Dacă el vă dă 2 milioane de lei vechi, cereţi 4 sau 6, că are de unde da. Iar după ce luaţi banii, trageţi-i ţeapă la alegeri”, i-a îndemnat Diaconescu pe cei prezenţi.

Mitingul ad-hoc a durat câteva zeci de minute, Diaconescu plecând grăbit în câteva localităşi din judeţ.

Politica

Comentarii

3 comentarii to “Criticile lui Dan Diaconescu la mitingul PPDD din Piaţa Unirii: Nichita trebuie să plătească şi să i se deschidă dosar penal”

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)