Ponta, primele huiduieli de când e premier. S-a întâmplat la Iaşi, înaintea deschiderii Palas. Protestatarii au fost amendaţi, cu 700 de lei de căciulă
Persoanele care l-au huiduit azi la Iaşi pe premierul Victor Ponta, la ieşirea din clădirea unde a avut loc o întâlnire cu primarii USL din judeţ, au fost amendate cu 700 de lei, fiecare, pentru tulburarea liniştii publice.
„Au fost legitimaţi şi amendaţi”, a afirmat Mihai Cojocariu, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei. El a spus că grupul era format din şase persoane.
Unul dintre protestatari, Sorin Bălănescu, preşedintele FAPTA şi totodată candidat la primăria Iaşi din partea Partidului Social Democrat al Muncitorilor, a declarat că nu are cunoştinţă că ar fi fost amendat, ci doar că i-au fost verificate actele.
„Eu nu ştiu nimic. De ce să ne amendeze? Am fost legitimaţi de forţele de ordine, dar nu au spus că ne amendează. Păi trebuiau amendaţi şi cei care au aplaudat, nu? Că erau şi de-ai lor. Ce-am făcut? Nu am înjurat, ci am spus că sunt hoţi şi corupţi”, a afirmat Sorin Bălănescu.
Premierul Victor Ponta, care s-a întâlnit dimineaţă, la Iaşi, cu primarii USL din judeţ, a fost huiduit, la ieşirea din clădirea în care a avut loc întâlnirea, de un grup format din mai multe persoane, care au scandat “Hoţii, hoţii!” şi “Trădătorii”.
Premierul Victor Ponta s-a întâlnit cu primarii USL din judeţul Iaşi, apoi a susţinut o conferinţă de presă, iar la ieşirea din hotelul unde au avut loc cele două evenimente a fost întâmpinat de mai multe persoane care l-au huiduit, strigând “Hoţii, hoţii!” şi “Trădătorii”.
Protestatarii au scandat “Hoţii, hoţii!”, “Trădătorii”, strigându-i lui Victor Ponta că-l protejează pe Năstase.
Premierul a fost însoţit de primarul Iaşiului, Gheorghe Nichita, lider al organizaţiei judeţene a PSD, de preşedintele PNL Iaşi, Relu Fenechiu şi de alţi lideri locali ai USL, alături de care a plecat pe jos, de la hotelul respectiv, la Ansamblul Palas ridicat în centrul Iaşiului şi care este inaugurat joi.
În faţa clădirii din care a ieşit Victor Ponta se aflau şi peste 200 de simpatizanţi USL, aceştia aplaudând în momentul în care premierul a ieşit din clădire, Ponta continându-şi drumul fără a se opri la protestatari.
În zonă au fost mobilizate importante forţe de ordine, însă nu s-au produs incidente.
Tot joi dimineaţă, premierul Victor Ponta a fost abordat de un ieşean, în curtea Catedralei Mitropolitane, acesta reproşând faptul că Justiţia nu-i face dreptate într-un litigiu de fond funciar.
„În ce ţară trăim, domnule Ponta? Am un teren, pentru care mă lupt de atâţia ani cu primăria”, s-a plâns ieşeanul.
La rândul său, Victor Ponta i-a răspuns: „Nu mă bag la Justiţie. Le pot cere celor de la CSM să verifice”.
În momentul în care Ponta urca în maşină, însoţit de primarul Iaşiului Gheorghe Nichita, bărbatul a replicat: „Nu mai râdeţi domnule Nichita. Aţi distrus ţara cu corupţia voastră”.
Premierul Victor Ponta s-a întâlnit joi dimineaţă cu mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, IPS Teofan, la Catedrala Mitropolitană.
Florine, nu te fa ca nu stii cine e ieseanul. E chiar individul pe care l-ai avut invitat zilele trecute la tine in emisiune. Candideaza pe la CJ parca de la nu stiu ce partid si a protestat cu Balanescu prin fata primariei. Nu inteleg de ce nu zici cine este, mai ales ca e si candidat. Daca venea si se plangea un deputat sau senator tot ziceai ca e un iesean ?
Balanescu a fost invitat de nenumarate ori in emisiunile tale draga Florin , a fost evident incurajat sa continue aceste asa zis proteste. Sa stai de 100 de zile consecutiv , in fata primariei sa faci astfel de ” spectacole ” inseamna ca nu ai ocupatie , nu ai activitate. De ce nu faci o emisiune Florine sa veme si noi din ce traieste acest protestatar de serviciu. E om de afaceri ? Sa vedem ce mari afaceri face baiatul asta ? A , are spatii luate de la Simirad in buricul orasului pe care plateste doi mici si o bere chirie , iar Nichita vine sa respecte legea sa reactualizeze preturile si culmea nu poate ca individul asta care nu respecta nimic se tine numai si numai de amenitari , injurii , scandaluri etc. De ce autoritatile nu il baga putin la racoare ? Are autorizatii pentru mitinguri ? Nu. Eu daca as face mitinguri din astea imediat m-ar insfaca autoritatile. Ori cu asta ori fara el , Nichita merge triumfator spre al doilea mandat pe care il v-a castiga cu mult peste 70 %
@jeu, fa-ti tu propriul blog si scrie acolo ce vrei. lasa indicatii;le.
Florin draga , acel iesean ” necunoscut ” este cunoscutul infractor ( si el a fost elogiat de tine in numeroase emisiuni ) care cere 4 ha de padure in inima Barnovei pe drumul spre manastirea Tarata. De ce e infractor acest Raduna ? Simplu. In anul 2009 , a taiat peste 10 copaci din padurea Barnova din fata casei sale pentru asi face…parcare ??!!! Garda de Mediu l-a amendat , acesta a sarit cu toporul la oamenii legii ( si la vecinii sai ) si i-a amenintat ca el e PDL-ist ca ii v-a da afara , ca are relatii la subprefectul ( pe atunci ) Tomaseschi si la Pirchiu directorul de la Agentia de Mediu. Asta e Raduna , acel iesean ” necunoscut ” draga Florine si care sta cu Balanescu din lipsa de ocupatie in fata primariei. De ce nu faci o ancheta si in directia asta ?
@ marean
v-am sfatuit-pentru credibilitate- sa mai scadeti putin procentul cu care va castiga Nichita alegerile, inca de cand spuneati ca are 63%. Aveti alt operator de sondaje care a trecut de 70?
Cine-i harnic si munceste, ori e prost, ori nu gandeste!
@codrin te deranjeaza indicatiile vis a vis de informarea corecta si completa ?