SCANDALOS: Şeful Poliţiei Locale îi alungă de pe spaţiul public pe cei care fac campanie unuia dintre contracandidaţii lui Nichita

Alexandru Hordilă e trup şi suflet alături de Nichita. E şi normal, pentru că înfrângerea lui Nichita e şi înfrângerea sa. Pierde Nichita primăria, zboară şi Hordilă din post.

Din acest motiv, şeful Poliţiei Locale îl însoţeşte peste tot pe candidatul USL Gheorghe Nichita. Îl protejează de hoardele duşmănoase şi alungă picior de opozant. Hordilă a venit şi azi în Parcul Expoziţiei, acolo unde Nichita a premiat cuplurile cu peste 50 de ani de căsnicie. Excelentă iniţiativă, desfăşurată taman în campanie electorală.

Acţiunea primăriei avea loc în parc. În acest timp, pe trotuarul din faţa parcului, câţiva membri din echipa de campanie a lui Ciuhodaru se plimbau şi împărţeau pliante, având în spate bannere cu chipul candidatului Alianţei pentru Iaşi la primărie.

Potrivit unei înregistrări de pe adevarul.ro, însuşi Hordilă s-a apropiat de grupul care destabiliza Copoul, cerându-le „agresorilor” să părăsească grabnic zona.

„V-am cerut să respectaţi ceva. parcul este închiriat, deci nu umblă nimeni cu nimic. Trebuie să vă conformaţi unor dispoziţii. În momentul în care este organizată o adunare de către o formaţiune, partid, instituţie, nu se autorizează alta în locaţia respectivă. Dacă nu înţelegeţi trebuie să intervenim altfel“, spune ameninţător Alexandru Hordilă.

Excepţională şi inteligentă remarca şefului Poliţiei Locale.

1. Ca să-ţi poţi face campanie electorală ai nevoie de aprobare de la primărie?

2. Era vorba  de vreo contra-manifestaţie cu urlete pusă la cale de echipa Ciuhodaru?

3. Parcul respectiv a fost închiriat de Nichita cu tot cu trotuar?

Gestul lui Hordilă arată limpede cum sunt implicate instituţiile din subordinea primăriei în campania electorală a lui Nichita.

Politica

Comentarii

2 comentarii to “SCANDALOS: Şeful Poliţiei Locale îi alungă de pe spaţiul public pe cei care fac campanie unuia dintre contracandidaţii lui Nichita”

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)