I-auzi explicaţie: Nichita ar fi vrut să participe la dezbateri TV cu contracandidaţii săi, dar cică n-a fost invitat
Gheorghe Nichita abia aştepta dezbaterile TV cu contracandidaţii săi. N-a venit nu pentru că n-a vrut, ci pentru că n-a fost invitat. Explicaţia halucinantă a dat-o Dan Doboş, purtătorul de cuvânt al candidatului Nichita.
Cu alte cuvinte, edilul USL voia să apară la TV alături de Ciuhodaru, Păduraru sau Oajdea, dar ziariştii cei răi nu l-au invitat.
Aseară, la TeleM, a avut loc dezbaterea finală pentru primărie. Nichita a fost invitat. Susţin cu tărie acest lucru, pentru că am moderat dezbaterea şi ştiu ce s-a discutat în culise.
Invitaţia a fost trimisă în scris catre USL în urmă cu o săptămână. În plus, ieri toată ziua, producătorul emisiunii a ţinut legătura cu staff-ul candidatului USL la primarie. Refuz total. Deci cum rămâne domnule Doboş cu minciuna strecurată în ştirea cu pricina? Aţi spus-o cu vocea dvs., nu e vorba de nici o intrepretare aici. A fost sau nu invitat Nichita la o dezbatere alaturi de contracandidati? Mai sustineti acelasi lucru, dle Dobos?
Emisiunea pe TeleM a inceput la ora 19.00. În debutul dezbaterii am spus că îl aştept pe domnul Nichita să vină oricând pe parcursul emisiunii. Cine are dubii asupra acestui lucru, îl invit să vizioneze AICI primele minute ale dezbaterii.
E problema lui Nichita până la urmă cum îşi gestionează apariţiile TV. Îşi asumă inclusiv pierderile electorale, prin refuzul de a apărea alături de adversarii săi.
Dar minciuna grosolană aruncată ieşenilor e de neacceptat!

din pacate pensionarii tot pe nenea N il voteaza:(…
Ce sa mai vorbim, domnule Ghetau… Va aduceti aminte ca si in campania trecuta, Nichita fugea ca dracu’ de tamaie de confruntarile televizate cu contracandidatii. Atunci, a venit totusi odata in emisiunea dvs., la o confruntare, dar cand lucrurile mergeau in defavoarea lui, a plecat din emisiune. Asta este: nu-i place sa fie criticat. Pentru ca mi-am permis sa-l critic in niste editoriale, a trebuit sa plec de la Evenimentul acum cativa ani…
Toate bune,
Petru Iosipescu
Ia zi Mariane asa-i ca n-a fost invitat nichita la dezbatere?
Presa ieseana trebuia sa insiste mai mult pe idea de schimbare, dar frica de nichita e mare..