Declaraţii Adomniţei, Simirad şi Movilă, imediat după vot
Candidatul UNPR la preşedinţia Consiliului Judeţean Iaşi, Constantin Simirad a declarat la ieşirea de la urne că este optimist, dar că nu mai are aceeaşi pasiune ca în 1992, când a candidat la primăria municipiului. Constantin Simirad s-a prezentat duminică la vot la o secţie din zona Galata a municipiului Iaşi, el afirmând după ieşirea de la urne că din moment ce participă în alegeri, este optimist.
„Mă voi supune legii. Pe cine va alege poporul, acela să fie respectat. Câştigătorul îşi va asuma toate sarcinile în calitate de preşedinte al CJ. Nu este aceeaşi pasiune ca în 1992, este mai estompată”, a afirmat Constantin Simirad, candidat UNPR la preşedinţia CJ, actualul şef al instituţiei.
Cristian Adomniţei, candidatul USL la şefia CJ, a votat la secţia numărul 198, situată în incinta şcolii „Nicolae Iorga” din Iaşi.
El a spus că a votat pentru aeroport, investiţii şi locuri de muncă.
„Am votat cu încredere pentru deschiderea oraşului cu faţa către viitor, pentru un viitor mai luminos. Am votat pentru aeroport, investiţii în judeţ şi locuri de muncă”, a afirmat Cristian Adomniţei, candidat USL, el îndemnându-i pe ieşeni să se prezinte într-un număr cât mai mare la urne.
La rândul său, Petru Movilă, candidat PDL la şefia CJ, a votat la o secţie de votare din centrul municipiului.
„Am votat pentru normalitate şi evoluţia judeţului Iaşi. Dincolo de faptul că suntem oameni buni, oameni serioşi, oameni muncitori, trebuie să readucem Iaşiul la nivelul tradiţiei, la nivelul istoriei”, a declarat Petru Movilă, imediat după ce şi-a exprimat votul.
