UNPR rămâne pe dinafară şi în CL şi la CJ
Dezamăgire mare în tabăra uneperiştilor ieşeni. „Locomotivele” Simirad şi Ciuhodaru n-au obţinut scorurile aşteptate. În aceste condiţii, uneperiştii nu vor avea reprezentare nici în Consiliul Local şi se pare nici în Consiliul Judeţean. De asemenea, UNPR n-a câştigat nici o primărie în judeţul Iaşi.
Alianţa pentru Iaşi, formată din UNPR, PNG şi PER, a scos 7,6 la sută pe municipiu, dar cu toate acestea a ratat intrarea în Consiliul Local.
Întrucât este vorba despre o alianţă, pragul necesar accederii în CL era de opt la sută. Cu un asemenea scor, un partid ia trei mandate.
400 de voturi au lipsit Alianţei pentru Iaşi să între în noul CL. Alianţa pentru Iaşi a obţinut 8.900 de voturi, faţă de 9.300 cât era pragul de opt la sută.
„Asta e, noi suntem un partid de numai un an şi jumătate. Sigur că e supărare mare pentru reprezentanţii noştri de pe listele de consilieri. Puteam avea acum trei mandate. Vom face analize să vedem unde am greşit”, a spus liderul UNPR Iaşi, Luminiţa Iordache.
