USL face primul pas pentru suspendarea lui Băsescu
Preşedintele ţării poate fi suspendat mult mai uşor ca până acum. Curtea Constituţională e doar spectator pe această chestiune, potrivit unui proiect, propus de doi parlamentari USL, care a trecut azi în Comisia Juridică a Camerei Deputatilor.
Decizia e una extrem de importantă, pentru că schimbă regulile jocului în privinţa suspendării preşedintelui. Până acum, CC putea respinge cererea Parlamentului, înainte ca suspendarea să fie decisă prin referendum.
În acelaşi timp, modificarea e periculoasă, indiferent de cine se află la Palatul Cotroceni. Dacă spre exemplu Crin Antonescu ajunge şef al statului, orice nouă majoritate parlamentară îl va putea schimba din funcţia de preşedinte.
Este exact ceea ce au făcut pesediştii pe vremuri, când au modificat durata mandatului prezidenţial, de la 4 la 5 ani. Ulterior, arma a fost utilizată de Băsescu şi nu de Năstase, pe care pesediştii sperau să-l impună la Cotroceni.

acuma sunt pe cai mai cei de la USL. dar vor vedea mai incolo. cand nu vor bani de marit salarii, cand vor vorbi de austeritate etc.
vor prosti lumea si in toamna dar la iarna oamenii se vor lamuri ce e si cu USL-ul asta. sa vezi atunci distractie
morarule, nu mai baga festile din astea fasaite ca nu tine. USL-ul a promis reintregirea pensiilor si salariilor , adica sa dea inapoi ce ati confiscat voi fara discernamat. USL are ca prima tinta redresarea economica , pe asta se bazeaza ulterioarele cresteri salariale. Nu te bucura si nu reprodu tampeniile ce le vreti voi la partidul asta caduc pdl.
” tampeniile ce le vreti voi la partidul asta ” omul e delicios. zii drept ca ai votat cu diaconescu (esti pe acelasi palier de inteligenta cu votantul clasic din nisa specifica de *moderare jurnalvirtual* otv-isti).
“USL-ul a promis reintregirea pensiilor ” .. “prima tinta redresarea economica” nu conteaza ca una e o cheltuiala si vine din impozite, si a doua nu tine de sf stat ca el e ocupat de taxe in ultimii 20 de ani si in ultima luna cu cine pe cine reprezinta (crestere economica care printe altele ar insemna si o scadere a taxelor).
@marean
ai invatat poezia pe care ti-am dat-o ca tema pentru acasa? Mai repeta la gramatica. M-am saturat sa-ti tot corectez prostiile pe care le scrii !
@ Marianeeee
si cand se apuca “ai tai” de relansarea economica ?? ca eu intr-o luna si ceva nu am vazut decat 1 singura firava chestie …in rest am vazut ca sunt foarte activi la inlocuiri de personaje de peste tot , nu conteaza ca fu bine sau rau