Relu Fenechiu: Doi membri ai CNATDCU au fost pe statul de plată de la Cotroceni

«Am fost realmente surprins de viteza cu care membrii consiliului general al CNATDCU (comisia naţională care acordă/atestă titlurile şi gradele ştiinţifice) au găsit să acţioneze în cazul acuzaţiilor de plagiat împotriva lui Victor Ponta. Nu cred că nimeni mai are vreun dubiu cu privire la orchestrarea minuţioasă de care a avut parte acest caz.

• Crede cineva că revista Nature sau cotidianul german Frankfurter Allgemeine Zeitung sunt realmente interesate despre ce a scris în teza de doctorat Ponta? N-am auzit până acum ca aceste publicaţii să ia la puricat toate tezele de doctorat ale premierilor sau preşedinţilor statelor membre ale UE! Crede cineva că acest caz nu e cusut cu aţă albă?

• Cazul acuzaţiilor de plagiat al lui Victor Ponta a fost creat de la un capăt la celălalt de complicii şi agitatorii lui Traian Băsescu, de foşti ofiţeri de securitate, de ofiţeri acoperiţi din mass-media cu conexiuni la publicaţiile din străinătate. Şi-au dat concursul oameni din mediul academic stipendiaţi din plin de sistemul lui Traian Băsescu din perioada 2008 mai 2012.

• Doi membri ai CNATDCU au fost pe statul de plată de la Palatul Cotroceni: Marian Preda şi Mircea Miclea. Cum pot aceştia să se pronunţe într-un caz politic, o dispută cu arme neacademice dintre instituţiile statului? Prin gestul de vineri, membrii consiliului general al CNATDCU s-au compromis definitiv şi au arătat că acţionează politic. De ce nu a fost verificat doctoratul Elenei Udrea?

• Cât despre marile „somităţi” din CNATDCU, cer public consiliului general să-mi pună la dispoziţie lista (începând de la înfiinţarea sa) cu posesorii tilurilor de doctor care şi-au pierdut această calitate în ultimii ani. După informaţiile mele, nu există până acum niciun caz în care CNATDCU să fi retras vreun titlu de doctor. Am auzit că „discutarea” unei teze de doctorat durează la CNATDCU mai puţin de un minut…

• Inclusiv fostul ministru al Educaţiei, Mircea Miclea, a fost acuzat de plagiat. Şi acum e bine mersi, judecă pe alţii. Hoţii au devenit judecători! Sunt nişte laşi, nici pe Elena Ceauşescu n-au deposedat-o până acum de titlul de doctor! De ce Victor Ponta a fost adus în faţa acestui „tribunal al ruşinii”? Pentru că este adversarul lui Traian Băsescu?

• Cer în mod oficial, ca toate doctoratele din România să fie reverificate de o comisie independentă, neafiliată politic, formată din profesionişti! Cu voinţă adevărată pentru ştiinţă şi pentru onoare, putem să avem în câteva luni rezultatul unei asemenea evaluări naţionale! Abia atunci vom şti ce înseamnă culpă şi unde se situează acuzaţiile aduse lui Victor Ponta!

Pledez, de asemenea, ca cei care şi-au construit cariera academică pe un doctorat necinstit, să plece din sistemul universitar imediat!».

SURSA: Blogul lui Relu Fenechiu, lider al PNL Iaşi

Politica

Comentarii

6 comentarii to “Relu Fenechiu: Doi membri ai CNATDCU au fost pe statul de plată de la Cotroceni”

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)