Ar putea fi ŞTIREA LUNII: Bugetarii urmau să ia din iulie salarii mărite cu 8 la sută. Majorarea se aplică de la 1 iunie, dar logic, munca e platită abia în iulie. Numai ca veştile dinspre guvern nu sunt tocmai ok. O zice chiar Antena1, postul mereu aproape…
CITEZ: „Cei 1.2 milioane de bugetari, care asteptau sa incaseze in iulie salariul aferent lunii iunie majorat cu 8%, si pensionarii, care ar fi trebuit sa primeasca inapoi o parte din contributiile la asigurarile de sanatate platite in plus, conform ordonantei de urgenta adoptate de Guvern, dupa negocierile din luna mai cu Fondul Monetar International, mai au de asteptat cel putin doua luni”.
Comentarii
12 comentarii to “Cum rămâne cu majorarea lefurilor cu 8 la sută?”
Scrie un comentariu
mama, ce tare! isi dau astia cu stangul in dreptul de n-au aer.
http://www.pandurul.ro/Actualitate/2012-07-05/Marirea+salariilor+bugetarilor%2C+amanata+cu+o+luna
nu e de mirare ca se intampla asta. Cei de la USL au fost demagogi in opozitie iar acum la putere, spun stai sa vezi, ca nu exista legislatie, ca nu putem rapid etc. niste mincinosi.
pt bugetari, vestea e numai buna. la sfarsitul lui iulie vine referendumul.
De-ar avea curajul cei din institutiile publice v-ar spune ca au primit indicatii “pretzioase” sa mareasca salariile din “surse proprii”… Si vor primii banii inapoi la Sfantu’Asteapta. Nu e niciun risc. Toate unitatile sunt pe zero sau cu datorii imense. Cu alte cuvinte, trebuie sa asigure cresterea de 8% din nimic, rezultand … nimic.
L-as intreba pe Poanta, totusi, cum de nu are bani pentru salarii si pensii dar are 95 de milioane lei pentru organizarea referendumului?
iata ca lumea incepe sa vada exact cum sta treaba cu uslasii astia! daca nu dau banii in iulie iese nasoleala mare! Crin, te mai duci la Cotroceni?
Si uite asa au intrat in miscare motorasele PRo Base… articole, comentarii si tot tacamul, poate poate prostim poporul (acum nu cu televizorul) ci cu Calculatorul….
Florine, unde mai pui ca, cel putin la profesori s-au si luat pe vara unele drepturi… vezi, poate faci sa se afle ca gradatiile si salariile de merit s-au suspendat pe vara, lucru pe care niciun guvern de pina acum nu le-a facut. iar salariile se dau esalonat!!!
hmmmmm…..cum de nu a comentat inca Marian ?
as fi curios sa-i cunosc parerea
@ Liviu ….daca dumneata apreciezi MINCIUNA e o chestiune personala dar nu te lega de altii fara motiv ….stiu ca nu va sta in obicei sa si argumentati zicerile
, “jos basescu” e cam putin
Daca as aprecia minciuna as fi Pro Basescu.
@ Liviu
atunci inteleg ca nu observi ce s-a intamplat saptamana trecuta:
- “mi-am facut master la Catania !!” si de fapt e un curs de perfectionare
- sa-ti mai amintesc despre plagiat (85/307 pagini) ?
- sa-ti mai amintesc cum PM a plecat la Bruxelles chiar daca CCR-ul a spus altceva ?
- sa-ti amintesc cum au modificat legi, prin OUG, la foc automat, incalcand Constitutia, pentru a putea schimba primii oameni in stat ?
samd
…dar daca ura pentru o persoana e mai importanta decat respectarea legii….nu mai am ce comenta
@valmon: nu-ti bate capul cu Marian. e irecuperabil… altii trebuie convinsi sa voteze NU
@valmon
esti plin de ura si venin ( e explicabil pentru un pdl-ist , dar pana la un punct ) Sa le luam pe rand :
- voi ati sustinut ca exista dovada ca V.P. nici nu a calcat pe la Catania . A venit omul cu dovada , certificat de absolvire plus adresa de la rectorul respectiv ca a urmat cursurile si le-a finalizat .
- plagiat ? nu cred ca ai tu si nici altii , nespecialisti in domeniu dreptului international sa va exprimati . La urma urmei , de la 85 pana la 307 sunt 222 de pagini plus anexele in care doctorantul respectiv si-a adus contributia la teza . Vezi din aceasta cauza trebuie sa se exprime comisia de specialitate si nu oricine de pe strada . Nu stiu ce ai absolvit tu , dar daca iti iau teza si o punem pe programul respectiv cu siguranta se va dovedi plagiatul . E corect asa ceva ? Nu trebuie sa fii invitat in fata comisiei si sa iti sustii p.d.v ?
- cum a plecat V.P. la Bruxelles ? A avut avizul PARLAMENTULUI , adica a celei mai democratice institutii a statului , a reprezentantilor poporului . Asta e diferenta , CCR e reprezentanta partidelor politice pe cand PARLAMENTUL e reprezentantul POPORULUI SUVERAN !
- sa – ti reamintesc eu ca principalii oameni in stat au fost schimbati exact asa cum i-a schimbat si PDL-ul pe cei de la PSD si PNL . Ai uitat cum a fost schimbat Nastase de la Camera si Geoana de la Senat ? Ai uitat cum a fost impusa cu forta Iulia Motoc la CCR la 2 noaptea dupa adevarate lupte in dauna lui Valer Dorneanu ?
Nu e vorba de ura domnule Valmon , dar nici nu putem fi multumiti daca acesti arhistraini cu suflet de caine si creieri de vulpe ne mai permit inca sa traim alaturi dei , pe noi , neamul ticalos romanesc ( cum ne considera fruntasi pdl-isti , nu le mai dau numele ) , multumiti sa fim ca aceasta patura de hoti si de parveniti nu ne alunga inca limba din biserici ( au facut pact cu unugrii in Ardeal si ne-au tradat pe veci ) si din scoala ? Sa fim multumiti domnule Valmon , ca aceste laturi sociale aristocratizate nu ne vand inca robi ?