Movilă despre taxarea academicianului Barbu de către USL: Dacă arăţi că au greşit, te vor executa fără să clipească
Deputatul PDL Petru Movilă susţine că pe lista de susţinători ai lui Nichita pentru primărie au fost o mulţime de academicieni, cărora USL le întoarce acum spatele.
Movilă aminteşte cazul lui Viorel Barbu, şeful Academiei ieşene, blamat de PSD, după ce a susţinut că Victor Ponta a plagiat.
„USL şi-a atins scopul şi s-a folosit de numele unor ieşeni remarcabili în campania lui Nichita. Aduc aminte că o bună parte din semnatarii listei de susţinere au fost academicieni. Blamat şi acuzat de faptul că ar fi considerat că teza de doctorat a lui Victor Ponta este un plagiat doar din considerente politice, respectiv de apartenenţă sau apropiere faţă de PDL, academicianului Viorel Barbu i-au fost aduse o serie de acuzaţii inacceptabile din partea membrilor USL”, afirmă Movilă.
Citeste mai mult pe oradeiasi.ro

Asa patesc toti aceeia care au titlu si n-au cap…A gresit de doua ori la rand.Impardonabil! Cum sa-ti dai adeziune pentru Nichita, iar apoi sa sustii ca seful sau a plagiat? Pai Nichita ii poate lua titlul si sa-l dea afara din acest mare sat.
@gabriel mihaila: Academicianul Viorel Barbu, dupa 1990, n-a fost simpatizantul vreunui partid politic. Dimpotriva, tocmai pentru ca n-a fost pe lista sustinatorilor lui Nichita, a fost ponegrit de ministrul sindicatelor din educatie. In plus, alaturi de alti academicieni “tupeisti”, si-a permis sa condamne plagiatul domnului premier Copy Paste.
va dati seama daca USL il ia de guler pe seful Academiei Romane din IAsi, ce se va intampla cu noi ceilalti? va fi prapad. ne vom aresta, ne vor pandi ce facem la fiecare pas etc. sa nu-i lasam sa ne ia libertatea.