Calculele referendumului

Întrebarea în momentul de faţă e dacă la vot vin sau nu 50 la sută plus unu din alegători. E posibil orice. Cel mai probabil, în ambele variante vor fi mai mulţi de DA decât de NU.

Băsescu va fi demis doar în situaţia în care la vot vin peste 9,1 milioane de alegători. Lucru care pare greu de atins (vacanţă, lehamite de politică etc), dar nu imposibil.

Dar ce se va întâmpla dacă la vot vin să zicem 7,5 milioane de alegători, iar 85 la sută dintre aceştia spun DA plecării preşedintelui?

Rămânerea acasă a simpatizanţilor PDL l-ar putea salva pe preşedinte. Dar întrebarea e cum revine Traian Băsescu la Cotroceni? N-ar fi decât o biată păpuşă numai bună de smotocit de adversarii săi politici. La fel şi PDL. Ar fi mai degrabă un preşedinte onorific.

Într-o astfel de variantă, în ciuda eşecului de demitere al preşedintelui, USL iese întărită. Cu suficientă muniţie pentru confruntările electorale viitoare.

În concluzie, atât pentru USL, cât şi pentru PDL, e important nu doar daca referendumul va fi validat, ci şi scorul bătăliei.

Din nefericire pentru cei de la USL, timpul lucrează în defavoarea lor. Reacţiile dure ale Europei după forţarea procedurilor de demitere, găselniţele cu două zile pentru referendum (plus multe altele) nu vor rămâne fără efect.

Nici măcar alegerile prezidenţiale anticipate (dacă se va ajunge aici!) n-ar mai floare la ureche pentru Crin, aşa cum părea în ziua suspendării în Parlament. În două luni se pot întâmpla multe!

Politica

Comentarii

4 comentarii to “Calculele referendumului”

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)