Gabriel Berca trimis de centru să monitorizeze PDL Iaşi, după dezastrul de la locale
„Sunt 15 judeţe care au regimul MCV (aluzie la Mecanismul de Cooperare si Verificare – n.r.), printre care şi Iaşul. Monitorizarea la Iaşi este realizată prin Gabriel Berca”, a declarat Dumitru Oprea, şeful PDL Iaşi.
Întrebat care va fi rolul băcăoanului, Oprea a răspuns: „Dacă ne încăierăm, vine să ne tragă deoparte”.
Imediat după alegerile locale, mai mulţi democrat-liberali ieşeni au cerut capul şefilor PDL Iaşi, acuzându-i că nu s-au implicat în campania electorală.
Printre cei nemulţumiţi s-au numărat deputaţii Petru Movilă şi Nicuşor Păduraru.
PDL Iaşi a obţinut în municipiu în jur de 14,5 la sută, iar în judeţ aproape 18 la sută.

domnu Berca Gabriel,
liberalul Gabriel Mihaila te sfatuieste sa-l numiti sef de filia Iasi pe Gabriel Grigore daca vreti sa mai aveti viitor, iar “corifeii” sa faca 2 pasi inapoi. Asa veti supravetui!
si eu cred ca o figura noua e varianta cea mai buna