Semnal important al ambasadei SUA: CCR trebuie lăsată să ia o decizie în mod independent. Reacţia lui Iliescu: Este inadmisibil ce face ambasadorul. Să nu se mai amestece
Ambasada SUA la Bucureşti scrie într-un comunicat de presă că “Luna trecută, Curtea Constituţionala şi Parlamentul au stabilit reguli foarte clare privind desfăşurarea referendumului. Acum, Curtea trebuie să decidă dacă aceste reguli au fost respectate. Curtea Constituţională trebuie lăsată să ia o decizie bazată pe principii, în mod independent, fără niciun amestec din afară”.
Mesajul Ambasadei SUA vine pe fondul cererii USL către CCR de a lua în calcul pentru validarea referendumului lista INS cu cetăţenii stabili de pe teritoriul României.
Ion Iliescu a reacţionat imediat, spunând că este inadmisibil ce face ambasadorul american.
„Să nu se mai amestece”, a spus nervos Iliescu, la RealitateaTV.
CCR se întruneşte azi începând cu ora 14, pentru a lua o decizie în cazul validării sau nu a referendumului.

Foarte corecta reactia domnului Iliescu . Ambasadorul sa isi mvada de treaba lui . Ce interese are ? Are promis de la Basescu ceva de la Rosia Monta sau gazele de sist ? Aici nu e colonie badie , suntem stat independent , megi matale pe malul Potomacului si da-ti cu parerea . Ce ar vrea ambasadorul , ca voturile a 8,5 milioane de romani sa devina hartie igenica ? Societatea romaneasca e intinsa la maxim , la rupere . Cum e posibil sa invoci voturile celor ce au stat acasa ? Cum e posibil sa invoci niste liste in care nimeni in afara de basisti nu pune nici o baza ? Curtea trebuie sa analizeze absolut toate listele si sa ia decizia corespunzatoare . Rusine acestui ambasador !
Politruci fara nici o urma de bun simt! Daca era un comunicat semnat de ambasada rusa, mama!, ce-l mai ridica in slavi tovarasul ilici. iliescu? cel mai mare criminal din istoia post-decembrista a romaniei. rusinea pe care sintem obligati sa ne-a asumam pentru ca noi l-am vrut, noi l-am ales pe acest rusofon nenorocit!!!
@marian, Ar fi extraordinar daca am putea sa facem ce vrem noi. Din pacate, America este cel mai puternic stat din lume si, in consecinta, trebuie sa ne pliem politica pe dorintele lor. Ar fi frumos sa fie altfel dar nu e.
Daca CCR va invalida Referendumul, va respinge si obiectia electoratului care a votat si s-a expus batjocurii biruitorilor, ca suveranitatea RO a lasat de dorit la 29 iulie 2012. Peste Carpati, s-a resimtit pe o harta semnificativa influenta unei puteri straine, al carei prim-ministru a dat indicatii chiar de la fata locului. Scrutinul a avut parte de o atmosfera caniculara de teroare psihologica, atribuindu-se unor functionari UE, presei straine si unor diplomati amenintarea ca daca noi ne ducem la vot, atunci si prabusirea cursului leului se va accelera. In plus, boicotul a generat starea de fapt a desecretizarii votului. Cine a votat se teme acum c-a intrat in bazele de date incondeiat ca antibasescian, antiultraliberal, antipopular si antieuroatlantic. Prezentarea geniala a votarii, de catre Autoelita, drept o josnica si spurcata preocupare rurala (berbec, gâste), evident c-a intimidat tineretul urban si a scârbit publicul cultivat sa se mai bage cu bugetarii si cu asistatii social. De aceea, furtul prin cvorum al votului mortilor, disparutilor, inexistentilor si al absenteistilor, declarându-l drept pro-basescian, a fisurat durabil electoratul, poporul, in Smecheri si Fraieri, reinstalarea presedintelui fiind perceputa dureros precum, procedural impecabila, a lui Petru Groza de catre supraputerea lui Visinski, ceea ce va aduce mai degraba euroscepticism decât pupicul reconcilierii.
Ambasadorul SUA spune ca , Curtea Constitutionala trebuie sa poata sa ia decizii fara amestecul din exterior. Daca acest ambasador se transforma in protectorul Curtii Constitutionale, nu este acesta deja un amestec??? CC va lua in viitor decizii in conformitate cu dorinta celor puternici care o protejeaza, deci asa cum isi doreste ambasadorul Gitenstein, asa cum isi doreste Barroso, Angela Merkel etc. Nu este prea mare ipocrizia acestor oameni care se amesteca in treburile interne ale Romaniei???
“Ce ar vrea ambasadorul , ca voturile a 8,5 milioane de romani sa devina hartie igenica ?”
Bre Mareane, da cu voturile prin care romanii au decis ca vor parlament unicameral si numar redus de parlamentari ce face USL-ul? Nu tot hartie hartie igienica le considera? Ia mai las-o mai moale cu gargara, nu mai interpretati situatia numai dupa cum va convine voua, halal consecventa mai aveti!