Cum arată la Iaşi tabloul candidaturilor la parlamentare. Cine sunt favoriţii şi care sunt principalele dileme ale partidelor

Încet-încet, scandalul cu suspendarea preşedintelui se stinge, iar atenţia politicienilor se îndreaptă către alegerile parlamentare. Cine va candida şi unde?

La Iaşi, bătălia se va da, ca şi în urmă cu patru ani, între USL şi PDL, cu un PPDD arbitru, ce poate strica multe calcule.

În privinţa USL, Victor Ponta a anunţat că tabloul candidaţilor va fi „pictat” până pe 15 septembrie.

Social-democratul Florin Constantinescu va candida tot la Paşcani, la Senat, iar Neculai Răţoi îşi va măsura forţele tot în zona Paşcani, pentru un nou mandat de deputat. Există suficienţi pesedişti care nu-l mai vor pe Răţoi pe liste, însă e greu de crezut că USL va risca, mai ales că fostul primar comunist al Paşcaniului poate încurca lucrurile, având încă o influenţă electorală consistentă.

Citeste intreg textul pe oradeiasi.ro

Politica

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)